Sari la conținut

Ce poți păți într-o zi de 13? Ghinion sau superstiție?

Ziua de 13, ghinion sau superstiție, mit sau realitate? Mulți oameni se tem de ziua de 13, uneori fără o justificare. Mulți superstițioși fug de 13 și de conotațiile sale. De fapt, este cifra care reprezintă suma Iisus + 12 apostoli și are o simbolistică de bun augur.

Ziua de 13, ghinion sau superstiție? Ce poți păți dacă în calendar e 13 și de unde vine această superstiție cărora multora le dă fiori!

În planul fizic, 13 este legat de cruce (1 + 3 = 4,  numărul specific familiei și crucii), deci de suferințe. Crucea este dezvoltarea cubului în spațiul cu două dimensiuni, iar cubul, schematic, reprezint un spațiu închis, o închisoare.

Egiptenii au fost primii care au dezvoltat o superstiție a numărului 13, dar la ei aducea Noroc. Ei credeau cã sunt 12 trepte ale scãrii, care duc la viața eternã. Atingând a 13-a treaptã însemna cã ai trecut dincolo. Numãrul 13 la ei era asociat cu nemurirea.

Sumerienii au folosit un zodiac cu 13 constelații și 26 de stele principale, potrivit Cunoaștelumea.ro.

„12 este numărul Universului, de la Pitagora, părintele numerologiei, citire. 1, Creatorul, împreună cu 2, Creația.

După 12, urmează însă 13, numărul care conține Totul, și încă ceva pe deasupra.

13 este un numãr prim, care nu se împarte decât la el însuși și la nr. 1. Numãrul 13 este socotit un numãr al surprizelor și el conduce la superstiții. Viața multor oameni a fost marcatã de acest numãr.

Geneza a avut loc in 7 zile și 6 nopți, deci iarăși 13.

Multe coincidențe și elemente care par a face legătura cu alte lumi se întâmplă la oamenii mari, bogați spiritual. În cazul Majestății Sale Regele Mihai, numărul 13 pare că l-a urmărit. Majestatea Sa a decedat la orele 13, trupul i-a fost adus în țară pe 13 decembrie, regina Ana a fost înmormântată tot într-o zi de 13, iar parastasul de 40 de zile s-a săvârșit într-o zi de 13! În cazul de față, 13 are clar o conotație regală.

La musulmani și hinduși, cifra 13 este considerată de bun augur. În credințele iudaice, 13 era reprezentat de consoana M, cu care începe cuvântul mem, adică moarte.

Prin prisma ei și a Tarotului, numãrul 13 reprezintã Moartea (Kabbala-Memn = Moartea; Tarot – Arcana majorã 13: Moartea). Nu este vorba doar de moartea în sine. Arcana 13 simbolizeazã de fapt o transformare, un eveniment care se terminã pentru a începe un altul, fiind vorba de o continuitate și nu de un sfârșit total. Spiritual, moartea reprezintã terminarea vieții pe Terra, dar începutul unei alte vieți pe alte planuri. În Kabbala, numărul 13 este asociat Şarpelui, Dragonului, Satanei şi Criminalului.

În secolul al XVII-lea se credea că nu este bine ca la masă să fie aşezate 13 persoane, dar abia trei veacuri mai târziu oamenii încep să facă legătura între ziua de vineri şi numărul 13, potrivit site-ului descopera.ro.

La fel ca teama de numărul 13, se pare că şi cea legată de ziua de vineri porneşte tot de la scrierile din Noul Testament. În anul 1852, în publicaţia periodică Notes and Queries se scria „Vinerea este considerată o zi care aduce ghinion, fiind ziua Crucificării, şi la fel de nenorocos este şi numărul 13, care este asociat cu Cina cea de Taină”.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel