Sari la conținut

Nutriționist: Bolile care nu permit consumul excesiv de ouă

vopsea naturala de ouă
Sursă foto: Arhivă Doctorul Zilei
Cum poți vopsi ouăle

Când devine vopseaua de ouă toxică, ce alternative avem și care sunt bolile care nu permit consumul excesiv de ouă? La aceste întrebări a răspun un expert în boli metabolice și nutriție.

În emisiunea ”Sfat de sănătate”, expertul în boli metabolice și nutriție, Georgiana Bernea, spune că vopsirea ouălor de Paşte este un obicei tradiţional al creştinilor, însă în anumite condiţii poate deveni riscantă.

„În general, vopselurile de ouă sunt considerate toxice de către organism, deoarece sunt făcute indistrial cu coloranţi artificiali sintetici. Este de evitat vopseaua care pe eticheta are multe E-uri sau cea care pe ambalaj nu are descrisă compoziţia.

Bolile care nu permit consumul excesiv de ouă

S-au efectuat mai multe studii care au analizat comparativ calitatea diferitelor tipuri de vopseluri. S-au găsit coloranţi, conservanţi, agenţi de îngrăşare sau agenţi stabilizatori, iar în unele s-a identificat un pigment roşu, numit azorubina, dar şi un pigment galben cu efect cancerigen”, a spus nutriţionistul Georgiana Bernea, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate de la Antena 3.

Ouăle ecologice, cele mai sănătoase din supermarketuri

„Ouăle din categoria 0 sunt cele ecologice, iar cele din categoria 1 provin din categoria ouălor crescute în aer liber. Acestea au coaja mult mai groasă şi nu riscăm ca vopseaua să pătrundă în ou.

Cele din categoria 2 şi 3 provin de la găini crescute în hale şi au coaja mult mai subţire. Oul fiert tare poate duce la indigestie şi se digeră în trei ore. Un ou fiert moale se digeră în doar 5 minute.

Este indicat să păstrăm ouăle la frigider pentru maximum cinci zile şi nu mai mult. Ouăle sunt o sursă de vitamine şi minerale, însă nu trebuie să exagerăm cu consumul acestora. Indicat ar fi ca de Paşte să nu depăşim mai mult de două ouă pe zi”, mai spune expertul.

„Un consum excesiv poate duce la ateroscleroză. Atenţie sporită trebuie să acorde şi cei care au dislipidemii, dar şi cei cu colecistite cronice sau litiaze biliare.

Pericolul de intoxicaţie este mic dacă respectăm numărul zilnic de ouă recomandate.

Cum putem vopsi ouă roşii natural, acasă
Pentru culoarea roz sau roşie putem folosi foi de ceapă sau sfeclă. Pentru galben sau portocaliu, putem folosi morcovul şi coji de citrice. Pentru culoarea albastră frunze de varză roşie, iar pentru verde frunze de nuc sau spanac”, a mai spus nutriţionistul.

 

 

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel