Sari la conținut

Nutriționistul Florin Bălănică: Cele mai periculoase combinații alimentare. Duc invariabil la același rezultat: încetinirea metabolismului și îngrășare

Combinațiile alimentare greșite duc la creșterea în greutate și la un metabolism lent. Iată ce spune nutriționistul Florin Bălănică despre cele mai neinspirate alimente care se consumă împreună.

Nutriția recomandă de câțiva ani asortarea cărnii cu legume ușoare. O friptură este bine să fie consumată lângă un bol mare cu salată.

Încercați să consumați proteinele pe categorii: carne, lactate, ouă, pește, toate separate cu salate.

Nutriționistul Florin Bălănică ne-a spus să avem grijă la sarmale sau la carnea de porc cu mămăligă.

Sarmaua are în compoziția sa clasică atât carne, cât și orez, combinație care este destul de grea pentru stomac. Pe cât posibil, nu amestecăm carnea nici cu orez, nici cu cartofi, nici cu pâine, nici nu paste, nici cu mămăligă.

Și mai ales, nu îngreunăm digestia și cu alcool. Atenție mare, ne spune nutriționistul, în ficat, alcoolul și grăsimile sunt metabolizate de aceeași enzimă, iar consumul asociat la aceeași masă duce la ficatul gras sau steatoză hepatică.

Legumele verzi sunt alegerea ideală când vine vorba de consumul de carne: fasole verde păstăi, broccoli, sparanghel, salată verde, salată de varză albă și roșie, salată de castraveți cruzi sau murați.

Iar când vorbim de preparare, atunci când gătim carnea, cele mai bune variante sunt: Rotisor, grătar sau cuptor, fără adăugarea de grăsimi vegetale, cum ar fi uleiul;

Cantitățile trebuie să fie moderate, 150 g/porție de 2-3/săptămâna, funcție de sex, vârstă și activitatea fizică;

Nutriționistul Florin Bălănică recomandă consumul de carne de porc din rasă Mangalița, sau „Porcul Somon”, care are un procent de acizi grași nesaturați de aproximativ 70%, conține acizi grași de tip omega 3,6 și 9 și un conținut redus de apă.

În România sunt prezente rasele de grăsime și de carne, nu atât de eficiente precum Mangalița. În afară acestor beneficii este și foarte gustoasă.

Prin conţinutul de antioxidanţi esenţiali, carnea de porc asigură o mai bună imunitate a organismului. Copiii şi tinerii pot consuma, însă, fără grijă carne de porc, dar cu moderație. Preferați carnea de porc crescut în mod natural și nu pe cel de crescătorie. Carnea animalelor crescute forțat produce dereglări la nivel hormonal, imunitar și de creștere. Totodată, prelucrarea și procesarea este bine sa fie una tradițională, adică fum sau fierbere.

Carnea de porc este o sursă bună de fier pentru organism şi o recomand pacienților, cu măsură, în cazul anemiei feriprive, adică a lipsei de fier. O porţie de 100 g de carne de porc oferă aproximativ un sfert din necesarul zilnic de fier.

Persoanele care exclud din dietă carnea, de orice tip, se confruntă cu deficienţa de zinc. Fierul, zincul şi Vitamina D conţinute de carnea roşie sunt absorbite mai eficient de către organism, spre deosebire de alte alimente care le conţin. Consumată în cantităţi moderate, carnea de porc este o bună sursă de proteine, având efecte benefice asupra pielii, ochilor, sistemului nervos, oaselor şi performanţelor mentale.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel