Sari la conținut

O ambulanță aflată în misiune s-a răsturnat, în Capitală. Mai multe persoane sunt rănite

accident
Sursa foto: infotraficromania.ro
Accident cu ambulanta in Capitala

O ambulanță aflată în misiune s-a răsturnat, în Capitală. Mai multe persoane sunt rănite

Marți, 2 ianuarie, în urma unui accident în care au fost implicate și două autoturisme, o ambulanță s-a răsturnat în Capitală. Accidentul  a avut loc la intersecţia dintre Bulevardul Timişoara şi strada Braşov,

Potrivit unui comunicat transmis de Brigada Rutieră a Capitalei, patru persoane au fost rănite şi transportate la spital.

O ambulanță aflată în misiune s-a răsturnat, în Capitală

Printre răniți se află o persoană aflată în ambulanţa răsturnată în urma impactului cu unul dintre autoturisme, o conducătoare auto, dar şi doi pasageri aflaţi într-unul dintre cele două autoturisme.

Cu toții au fost transportaţi la Spitalul Universitar pentru îngrijiri medicale, potrivit Agerpres.

De asemenea, au fost testaţi cu aparatul etilotest conducătorul ambulanţei şi unul dintre conducătorii auto, rezultatele fiind negative.

Circulaţia tramvaielor pe strada Braşov a fost blocată pe ambele sensuri, în urma producerii evenimentului rutier, mai menţionează sursa citată.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel