Sari la conținut

O băutură extrem de ieftină și sănătoasă echilibrează glicemia şi vă ajută să slăbiţi până la 5 kilograme. Se bea înaintea fiecărei mese

Borşul, o băutură extrem de ieftină și sănătoasă este un produs obţinut prin fermentarea naturală a tărâţelor de grâu. Este bogat în enzime active şi vitamine, în special B-uri, dar şi minerale (seleniu, crom) şi aminoacizi esenţiali. De aceea este folosit nu numai pentru a da gust bun ciorbelor, ci şi ca aliment în dietele de slăbire sau ca adjuvant util pentru menţinerea sănătăţii.

Este un lichid acrişor, dietetic, are 7,7 kilocalorii la 100 ml şi constituie un tonic natural. Are rol de purificator al organismului şi de ameliorare sau chiar de vindecare a unor afecţiuni. În acelaşi timp ajută la reglarea metabolismului şi a digestiei.

Curele cu borş dau rezultate dacă le urmaţi aproximativ trei săptămâni, iar după o pauză de şapte zile puteţi repeta aceeaşi metodă.

Recomandarea specialiştilor este să consumaţi băutura cu 15 minute înainte de masă. Apoi, de la o zi la alta, creşteţi numărul paharelor/cănilor până la şapte. Borşul poate fi băut ca atare, nediluat, dar, dacă este prea acru, îi puteţi îmbunătăţi gustul cu suc de mere sau cu puţin sirop de sfeclă de zahăr.

Borşul are capacitatea de a regla nivelul glicemiei, fiind astfel util persoanelor cu diabet zaharat de tip 2. Se recomandă şi celor aflaţi în perioada de convalescenţă după o afecţiune acută. Borşul are şi contraindicaţii pentru persoanele cu probleme gastrice, care ar putea să nu îl tolereze.

O băutură extrem de ieftină și sănătoasă. Cum se prepară

Ingrediente: 1 kg tărâţe de grâu, 9 litri apă caldă, 200 g mălai, 200 g huşti (tărâţe folosite de la alt borş) sau 20 g drojdie de bere, mărar/leuştean verde sau uscat.
Mod de preparare: amestecaţi tărâţele cu mălaiul şi cu huştile şi adăugaţi până la un litru de apă călduţă. Dacă folosiţi drojdie de bere, o lăsaţi la dospit aproximativ 30 de minute. Puneţi apoi mărarul. Turnaţi apa caldă, acoperiţi vasul cu un tifon şi îl lăsaţi la acrit, la temperatura camerei, patru zile. La început se amestecă de câteva ori cu o lingură de lemn. După ce se acreşte, filtraţi băutura, o puneţi în sticle şi o păstraţi în frigider. Vasul în care preparaţi borşul trebuie să fie din sticlă sau din lut.

Etichete:
Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: