Este una din legumele cele mai accesibile, care se găsesc foarte ușor pe tot parcursul anului, dar sezonul cel mai bogat cuprinde lunile de iarnă (noiembrie-februarie)
Prazul conține apă 87-90%, hidrați de carbon, proteine, glucide, lipide, glucoză, fructoză, zaharoză, grăsimi, substanțe minerale (potasiu, calciu, fosfor, clor, magneziu, fier, mangan, zinc, sodiu), fibre alimentare, polifenoli, ulei volatil, saponine și vitamine A, B, C, E, K, PP, B6. Conține și un nivel important de azot ceea ce îl face un bun constructor și regenerator.
De la Hippocrate și până în zilele noastre, terapeuții au descoperit alte și alte proprietăți terapeutice ale popularei legume, devenită un remediu indicat pentru 60 de afecțiuni acute și cronice.
Partea comestibilă este porțiunea albă a plantei, dar și frunzele. Prazul se alege în funcție de diametrul acestuia, astfel că, cu cât este mai mare în diametru, cu atât este mai fibros.Trebuie să fie drept, ferm, cu frunze verde deschis și bulbul alb. Prazul se folosește în gastronomie atât în stare crudă, alături de preparate, în salate, sau gătit pentru prepararea diverselor tipuri de mâncăruri, dar poate fi administrat și în scop terapeutic, beneficiind de numeroase substanțe cu potențial vindecător. În scop fitoterapeutic se utilizează bulbul și semințele. El face parte din acceași familie botanică cu ceapa și usturoiul și împart aceleași proprietăți terapeutice, dar ceapa și usturoiul nu sunt atât de puternice.
Planta are rol antiseptic, bacteriostatic, stimulează imunitatea, scade riscul cancerului de colon, prostată, sân, ovarian, are efecte laxative, emolient, efect expectorant, diuretic, favorizează eliminarea toxinelor din organism, lubrifiază pereții intestinali, grăbește evacuarea intestinelor, antiinflamator, antiseptic, carminativ, hipotensiv, stomahic, diuretic, expectorant, hipogliceminant, tonic și vasodilatator. Este foarte util în îndepărtarea paraziților intestinali.
Este recomandat și în boli de nutriție: rahitism, obezitate, diabet. Cercetătorii germani au descoperit că frunzele de praz conțin o substanță monozaharidică denumită ”All-Ozem” ce acționează direct asupra insulinei, crescând efectul hipoglicemiant al acesteia.
Prazul consumat ca atare sau decoctul din frunze poate ajuta la înlăturarea gripei, anginei, afecțiunilor cardiace, arterite, astmului bronșic, bronșitelor, traheitelor, laringitelor, afecțiunilor respiratorii, hemoragiei nazală, constipației, enterocolitelor, atoniei digestive, fermentațiilor intestinale și a altor tulburări digestive. Este un aliment miraculos pentru persoanele ce suferă de boli cardiovasculare deoarece conține un flavonoid deosebit de important, denumit kampferol, ce protejează vasele de sânge.
Prazul este unul din alimentele care îndepărtează colesterolul într-un mod foarte eficient, deoarece conține cantități mici de siliciu care este un important dușman al colesterolului. El conține substanțe ce acționează asupra insulinei, crescându-i efectul hipoglicemiant. Bulbul crud este un remediu împotriva înțepăturilor de viespi și albine.
Frunza de praz, de asemenea, s-a dovedit a fi foarte eficace în ateroscleroză, și conține o mulțime de compuși sulfurați care distrug grăsimile de sub piele. Frunzele verzi ale prazului conțin o serie de aminoacizi esențiali care cresc eficacitatea metabolismului proteic hepatic. Cercetătorii au efectuat o mulțime de teste științifice și au descoperit capacitatea prazului de a echilibra și reechilibra funcțiile biologice ale organismului, și este de asemenea recomandat în astenii fizice și nervoase, dezechilibrări nervoase, etc.
Încă de la vârsta de șase luni, prazul poate fi introdus în alimentația bebelușului, așadar este un aliment foarte bun pentru toate categoriile de vârstă. Un consum regulat de praz aduce beneficii pentru oameni de toate categoriile de vârstă și este indicat deoarece prazul face parte din categoria alimentelor-medicament.
Prazul și preparatele fitoterapeutice din această plantă sunt contraindicate în litiaze renale sau biliare din cauza oxalaților (acidul oxalic în contact cu calciul poate forma cristale care se depun în rinichi sau vezica biliară).
