Din cuprinsul articolului
Proprietarii de apartamente vor fi obligați să transmită aceste informații președintelui asociației de proprietari. La rândul său, acesta din urmă va avea o nouă obligație.
Astfel, proprietarii au obligația de a transmite în scris președintelui asociației de proprietari datele de contact la care pot fi anunțați, iar acesta are, la rândul său, responsabilitatea de a-i informa, inclusiv prin mijloace electronice, cu privire la convocarea adunărilor generale ale asociației.
Proprietarii din blocuri vor putea fi convocați la adunările generale și vor primi informații referitoare la hotărârile adoptate în cadrul acestora și prin mijloace electronice, cu condiția să transmită în scris președintelui asociației de proprietari datele de contact la care pot fi anunțați, convocați și informați, conform unui proiect de lege avizat pentru votul final în Parlament, relatează Profit.ro.

Tabel nominal convocator
Proiectul urmează să fie supus votului în Camera Deputaților, cel mai probabil în sesiunea parlamentară din toamnă, iar pentru a putea intra în vigoare, este necesar să fie și promulgat de președinte.
Mai multe puteți citi aici.