Din cuprinsul articolului
În urmă cu 15 ani, o femeie în vârstă de treizeci de ani a fost diagnosticată cu cancer la rinichi metastatic. Medicul oncolog José Pablo Maroto, de la Hospital de la Santa Creu i Sant Pau, din Barcelona, a decis să o trateze cu medicamentul temsirolimus, care a funcționat mult mai bine decât se aștepta. Pacientul a învins cancerul. Nouă ani mai târziu, au fost detectate metastaze osoase, dar temsirolimus a fost din nou eficient, potrivit Eurekalert
Acum, grație generozității și tenacității acestei paciente și colaborării dintre oncologul ei și cercetătorii de la Centrul Național de Cercetare a Cancerului (CNIO), știm de ce temsirolimus s-a dovedit atât de eficient în acest caz și în cel al altor doi pacienți.
Această descoperire va permite medicilor să identifice alți pacienți cu cancer de rinichi pentru care temsirolimus va fi probabil tratamentul ideal.
În prezent, medicamente precum temsirolimus – așa-numiții inhibitori mTOR – sunt folosite doar atunci când alte tratamente au eșuat.
„În prezent, medicamentele din familia temsirolimus nu sunt de obicei prima opțiune în cancerul de rinichi, dar acest rezultat indică faptul că la unii pacienți foarte specifici, ar trebui să fie pentru că funcționează atât de bine. Acum știm cum să identificăm acești pacienți”, spune Cristina Rodríguez-Antona, cercetător în cadrul programului de genetică a cancerului uman al CNIO.
Cercetarea a fost finanțată din acțiuni de caritate
Rodríguez-Antona, Maroto și alți cercetători și oncologi de la CNIO și Spitalul de la Santa Creu i Sant Pau au publicat această descoperire în Jurnalul Internațional de Cancer, într-o lucrare cu Juan María Roldán-Romero ca prim autor.
Lucrarea integrală de cercetare poate fi citită AICI.
Cercetarea a fost finanțată parțial cu bani strânși din acțiunile caritabile promovate de pacient și organizate de Clubul de Atletism A 4 el KM din Les Franqueses del Valles.
„Suntem atât de mândri de această publicație”, a declarat Maroto. „Este o colaborare între o asociație care organizează în fiecare an curse caritabile pentru a strânge bani pentru cercetarea cancerului renal; pacienți care acceptă să dea mostre în momente dificile; și cercetători de bază și clinici.
Scopul final este de a afla de ce acest tratament a funcționat atât de bine. Nu este prima dată când punem această întrebare, dar este unul dintre primele cazuri în care am obținut un răspuns clar.”
Găsirea acestui răspuns a durat ani de zile. Cercetătorii au trebuit să găsească mai multe cazuri similare cu cele ale primului pacient. Echipa din Sant Pau a selectat subiecții și a trimis mostrele acestora la CNIO, unde au fost analizate în profunzime.
Mutații la o proteină implicată în autofagie
Cheia sunt unele mutații foarte rare ale proteinei USP9X, care reglează procesele celulare critice pentru creșterea tumorii.
Cercetările lui Roldán-Romero arată că aceste mutații depășesc funcția USP9X și, atunci când se întâmplă acest lucru, celula nu își reciclează deșeurile în mod corespunzător și moare.
Temsirolimus acționează pe o cale moleculară diferită, dar are un efect similar; la pacienții la care USP9X nu funcționează, impactul acestui medicament este sporit.
Rodríguez-Antona explică: „Pentru a înțelege efectul mutațiilor USP9X, am dezvoltat modele celulare și am făcut teste proteomice care au indicat că celulele tumorale fără USP9X au avut o alterare a autofagiei celulare [procesul prin care celula își reciclează deșeurile].
Temsirolimus modifică, de asemenea, autofagia, care provoacă un efect sinergic, făcând tumorile să răspundă mai bine la acest tratament.”
O nouă țintă terapeutică
Pe lângă identificarea altor pacienți cu mutații USP9X, care ar putea beneficia de tratament cu medicamente precum temsirolimus, această constatare sprijină dezvoltarea de noi medicamente inhibitoare UPS9X ca strategie terapeutică inovatoare.
„Un compus care depășește funcția UPS9X ar avea un efect sinergic cu temsirolimus, crescând eficacitatea sa anti-tumorală”, spune Rodríguez-Antona.
Autorii studiului oferă un mesaj final:
„Studiile translaționale sunt complexe, deoarece necesită o colaborare strânsă între clinicieni și cercetătorii de bază. În plus, pacienții joacă un rol major în donarea probelor lor într-un moment foarte dificil.
Acest studiu al tumorilor rare a fost posibil datorită generozității pacienților, ale căror mostre stau la baza tuturor lucrărilor moleculare ulterioare și care au promovat studiul încă de la începuturile sale.”
