Sari la conținut

”O povară IMENSĂ, fizică și psihică”. Oprah a spus ADEVĂRUL despre DRAMA kilogramelor sale în plus

La vârsta de 44 de ani, Oprah Winfrey a suferit o depresie serioasă. Considerată un mogul media, celebra prezentatoare care a ajuns la o avere impresionantă de 3,7 miliarde de dolari, fiind mai bogată decât președintele Trump, a povestit prin ce drame a trecut într-un interviu acordat revistei Vogue.

Oprah a mărturisit că începutul depresiei s-a concretizat în înecarea amarului în mâncare, astfel a simțit că își poate reprima sentimentele de furie și neputință.

I-a fost foarte greu să conștientizeze că are o problemă. Dar se tot gândea la starea sa, la faptul că se ascundea și, mai ales, la ce ar fi zis telespectatoarele ei, în fața cărora părea puternică.

Singurul lucru care a ajutat-o să iasă din gaura neagră a vieții a fost gândirea pozitivă.

”E greu să fii recunoscător pentru ceva ce simți că nu ai.”

Dar când ajungi la 60 de ani, nu mai ai scuze. La 63 nici atât! Trebuie să te aduni, de pe jos, de sub nivelul mării, de unde ești și să te repui pe picioare. Kilogramele în plus i-au fost povară fizică, spirituală, emoțională. Dar acum, nu mai există scuze nici pentru asta.

Așadar, o femeie de succes de la care trebuie să învățăm: oricâte șuturi ne dă viața, cât timp încă trăim nimic nu e pierdut și trebuie să luptăm pentru dreptul la fericire și împlinire.

Apreciata prezentatoare are acum și cărți motivaționale și inspiraționale, scrise tot din dorința de a își ajuta semenii să-și depășească obstacolele vieții.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel