Sari la conținut

Obiceiul toxic care ne otrăvește fructele și legumele. Toți facem asta dar nu știm cât e de periculos

Este deja o obișnuință ca atunci când te duci să cumperi legume și fructe să le pui în acele sacoșe de plastic, pe care le ai fie tu, fie vânzătorul. Însă acesta este unul dintre cele mai neinspirate lucruri pe care ele poți face atunci când mergi la cumpărături. Și dincolo de faptul că sunt neinspirate, sunt și cât se poate de nocive pentru organism. Da, acest gest simplu îți poate da peste cap toată viața. Iată de ce!

Sunt până la urma sacoșele de plastic nocive pentru fructe și legume? Răspunsul este un DA, categoric. Din nefericire, folosirea plasticului atunci când vine vorba de lucrurile sau alimentele pe care le achiziționăm a devenit atât de înrădăcinată, încât o altă soluție pentru acest lucru ni s-ar părea peste mână sau cel puțin ciudată.

Pe lângă poluarea cu plastic pe care o vedem și o simțim  pe pielea noastră, se pare că plasticul nu este bun nici pentru a transporta alimentele în el. Continuarea pe elli.ro. 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel