Sari la conținut

Oboseala cronică și persoanele predispuse la a dezvolta acest sindrom

Oboseala cronică este un sindrom sever și se pare că apare la o anumită categorie de persoane, conform unui ultim studiu.

Oamenii de ştiinţă care cercetează factorii care stau la baza declanşării unei boli complexe, cunoscute sub numele de sindromul oboselii cronice (Chronic Fatigue Syndrome, CFS), au descoperit indicii în modul în care sistemele imunitare ale unor oameni reacţionează mai puternic la provocări, informează Reuters.

CFS – o boală severă, caracterizată de o oboseală mentală şi fizică pe termen lung – ar afecta, potrivit oamenilor de ştiinţă, circa 17 milioane de persoane la nivel global. Persoanele care suferă de acest sindrom sunt adesea nevoite să-şi petreacă ziua în pat şi se simt incapabile să efectueze activităţi obişnuite, cum ar fi spălatul sau mâncatul, scrie Agerpres.

Cercetătorii au folosit un medicament cunoscut sub numele de interferon alfa pentru a crea un model al sindromului şi au constatat că pacienţii al căror răspuns imun la tratament a fost unul hiperactiv sau exagerat sunt mai predispuşi la oboseală cronică.

„Pentru prima dată, am arătat că persoanele care sunt mai predispuse să dezvolte o afecţiune asemănătoare CFS au un sistem imunitar hiperactiv, atât înainte cât şi în timpul sesizării unei provocări la adresa sistemului imunitar”, a declarat Alice Russell de la Institutul pentru Psihiatrie, Psihologie şi Neuroştiinţe (IoPPN) din cadrul King’s College din Londra, autoarea principală a cercetării.

Sindromul şi cercetarea asupra sa sunt extrem de controversate, în parte deoarece posibilele sale cauze şi gama sa de simptome debilitante sunt prost înţelese. Interferonul alfa este utilizat în tratamentul hepatitei C şi activează sistemul imunitar în acelaşi mod ca o infecţie puternică.

Mulţi pacienţi trataţi cu interferon alfa se confruntă cu o oboseală extremă în timpul tratamentului, iar alţii continuă să o resimtă timp de mai multe luni după ce tratamentul s-a terminat.

Echipa lui Russell a folosit aceste cunoştinţe pentru a măsura oboseala şi markerii sistemului imunitar la 55 de pacienţi înainte, în timpul şi după tratamentul cu interferon alfa.

Rezultatele au arătat că 18 dintre cei 55 pacienţi care au continuat să prezinte o afecţiune asemănătoare CFS aveau un sistem imunitar hiperactiv înainte de tratament şi un răspuns extrem de activ în timpul tratamentului.

„Aceste rezultate ne sugerează că oamenii al căror sistem imunitar reacţionează exagerat la o provocare sunt mai susceptibili să dezvolte CFS”, a subliniat Russell.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel