Sari la conținut

Octavian Jurma, anunț îngrijorător: Avem confirmate în România primele 3 cazuri de infectare

Octavian Jurma, anunț îngrijorător. Medicul spune că au fost confirmate în România primele 3 cazuri de infectare cu versiunea BA.5 a variantei Omicron.

„Avem confirmate în România primele 3 cazuri de infectare cu versiunea BA.5 a variantei Omicron. Dobândirea dominanței față de BA2 este doar o chestiune de timp acum.

Iată că deși noi am luat decizia politică să terminăm cu pandemia, pandemia nu a luat decizia de a termina cu omenirea în general și România în particular”, a scris, miercuri seara, pe Facebook medicul Octavian Jurma.

„Este destul de probabil ca valul de toamnă să fie produs de una din aceste variante sau chiar de o combinație a lor cum a fost cazul valului 5 (în care am avut BA1 și BA2 în succesiune rapidă).

Imunitatea față de BA4 și BA5 dupa infecția cu versiunile precedente este foarte scăzută. Chiar și evaziunea imună după vaccin este mult mai ridicată decât a BA1 și BA2.

Populația nevaccinată va fi foarte vulnerabilă

Aceasta înseamnă că populația nevaccinată va fi foarte vulnerabilă la infecție și totul va depinde în valul 6 de cât de severă va fi boala produsă”, a mai scris medicul pe Facebook.

„Putem considera acum că schema completă de vaccinare este cea cu 3 doze (două doze + booster) deci e imperativ să vă faceți boosterul (a 3-a doza) dacă nu ați făcut deja asta.

Doza 4 poate aștepta până în august tocmai datorită faptului că efectul său va fi de mai scurtă durată și în plus e posibil să avem un booster dedicat Omicron până atunci.

Nu știm însă dacă îl va comanda și România care încearcă să scape în mod absurd de contractul de vaccin chiar dacă pandemia nu s-a terminat.

Mențin aceeași recomandare ca anul trecut să nu călătoriți în afara țării dacă nu sunteți vaccinați, pentru că riscați să vă strice medicii de acolo vacanța.

În România medicii sunt ignorați și e mult mai puțin probabil să vă deranjeze cineva cu măsuri de sănătate publică, deci România e cea mai prietenoasă destinație de vacanță din Europa pentru cei nevaccinați”, a adăugat Octavian Jurma.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel