Sari la conținut

Operația rară care i-a redat vederea unui adolescent din județul Galați

Sursă foto: BZI
Medicii ieșeni i-au redat vederea unui adolescent în vârstă de 14 ani, după cinci ani în care acesta a trăit în întuneric. Andrei a fost operat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” din Iași

Operația rară care i-a redat vederea unui adolescent. Andrei Stănescu, un adolescent în vârstă de 14 ani, care a trăit timp de 5 ani fără să poată vedea din cauza unei tumori orbitale de 8 cm, a fost supus unei intervenții chirurgicale la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.

Tânărul a fost adus la spital când ochiul stâng i-a ieșit din orbită, iar boala sa a fost în evoluție încă din anul 2019. Medicii ieșeni subliniază că, în cazurile severe, această afecțiune poate avea consecințe fatale.

„Nu simţeam nimic. Nu mă durea. Doar pleoapa s-a lăsat în jos. Vedeam foarte puţin. Nu mi-am dat seama că am o tumoră, dar ochiul era jos şi m-am dus la spital să mă caut. Le mulţumesc foarte mult. Medicii şi asistentele s-au comportat foarte frumos cu mine şi le mulţumesc foarte mult”, spune Andrei Stănescu, pacient 14 ani, din judeţul Galaţi.

Operația rară care i-a redat vederea unui adolescent

„A venit la noi la spital pentru că ochiul stâng îi ieşea din orbită. Asta se numeşte exoftalmie. Nu mai vedea bine cu ochiul stâng şi atât cât vedea, vedea dublu. Copilul are o evoluţie din 2019 a bolii, când a fost supus prima dată unei intervenţii chirurgicale într-o clinică din ţară. După care a urmat încă alte trei intervenţii chirurgicale, ultima fiind realizată aici, la noi, la Iaşi, în care s-a reuşit să scoatem complet tumora de orbită. Mai bine zis, o tumoră de glandă lacrimală care, din cauza faptului că a fost rezecată incomplet, a recidivat. Tumora este o tumoră benignă, drept urmare chirurgia este considerată ca şi posibilitate de vindecare.

Dacă o să mai crească, o să îi facem Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife. Faptul că s-a adresat clinicii noastre probabil că demonstrează încrederea pe care pacienţii din toată ţara o au în acest spital unde caută să îşi găsească alinarea suferinţei lor. Tumorile orbitare sunt tumori rare, noi nu operăm mai mult de 15 tumori pe an şi incidenţa lor este mică datorită patologiei şi frecvenţei lor în populaţia generală.

Dar atunci când apar sunt catastrofale pentru că determină un handicap major pentru pacient, scade vederea şi nu mai vede bine. Sau în situaţii critice când poate să îi pună în pericol chiar şi viaţa pentru că se extind în toată cutia craniană şi de aceea în anumite situaţii nu mai putem face nimic şi pacienţii se pierd prin patologia oncologică pe care o au.

Intervenţiile chirurgicale la nivelul orbitei au un grad de complexitate înaltă pentru că toată orbita ca atare, e o cavitate mică. Nu vorbim de un volum foarte mare în care tot ce există acolo din punct de vedere anatomic este funcţional”, a spus conf. univ. dr. Lucian Eva, manager Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi, pentru Mediafax. 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel