vineri, mai 1, 2026
5.7 C
București

Ordin al ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă, privind pacienții cu arsuri grave

Pacienții cu arsuri grave vor avea șanse mai mari pentru a beneficia de tratamente mai bune după ce un ordin al Ministerului Sănătății va fi publicat în Monitorul Oficial.

Conform acestuia, Ministerul Sănătății acoperă costurile pentru tratamentul de recuperare medicală în străinătate pentru pacienții cu arsuri grave, iar pentru pacienții adulți dependenți de însoțitori costurile de transport și cazare vor fi asigurate tot din bugetul Ministerului Sănătății, potrivit ordinului de modificare și completare a Ordinului ministrului Sănătății nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, semnat astăzi, 29 aprilie a.c., de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Citeste si…

Ordin al ministrului Sănătății privind pacienții cu arsuri grave

Conform noilor prevederi, Ministerul Sănătății asigură costurile pentru tratamentul de recuperare medico-chirurgicală specific pacienților cu arsuri grave, precum și pentru dispozitivele medicale necesare procesului de recuperare medicală, profilaxiei și tratamentul sechelelor cicatriceale postcombustionale, până la încheierea perioadei de recuperare și evoluție a procesului cicatriceal, conform aprecierii medicului specialist și a comisiei teritoriale de specialitate. Totodată, ministerul asigură și costurile controalelor medicale periodice pentru pacienții care au beneficiat de finanțarea tratamentelor din bugetul Ministerului Sănătății.

De asemenea, potrivit noilor prevederi, în cazuri excepţionale impuse de natura şi gravitatea bolii, pentru pacienții adulți cu afecțiuni foarte grave, care sunt dependenți de prezența unui însoțitor, comisiile de specialitate teritoriale pot recomanda ca aceștia să se deplaseze în străinătate cu însoţitor, iar suma necesară pentru cazare și transport pentru persoana însoțitoare va fi asigurată din bugetul Ministerului Sănătății, aprobat anual și trimestrial cu această destinație. Pentru pacienții cu vârstă cuprinsă între 0 și 18 ani, prezența unui însoțitor este obligatorie. Anterior, aceste costuri erau suportate de însoțitor, cu excepţia cazurilor în care bolnavul avea vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani.

„Pacienții cu arsuri severe, care au fost transferați în stare critică în străinătate, necesită ulterior tratamente de recuperare medicală, precum și dispozitive medicale absolut necesare procesului de recuperare. Prin aceste modificări, am introdus această categorie de pacienți în ordin și putem astfel să le asigurăm costurile pentru aceste tratamente și pentru echipamentele necesare, precum îmbrăcăminte compresivă, măști de silicon, folii și geluri de silicon, care până acum nu puteau fi decontate de Ministerul Sănătății”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Popescu Daniela
Popescu Danielahttps://evz.ro/author/daniela-popescu
Daniela Popescu este jurnalist specializat în domeniul sănătății, cu o experiență de peste 10 ani în presa online românească. Daniela Popescu a colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram www.evz.ro, www.animalzoo.ro, www.capital.ro, www.evz.ro, www.infomonden.ro. De-a lungul carierei sale, Daniela s-a remarcat prin articolele sale documentate, interviuri cu experți medicali și abordarea echilibrată a subiectelor de actualitate din sănătate, nutriție, psihologie, prevenție e.t.c.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ministerul Sănătății recomandă vaccinarea antigripală pentru persoanele peste 65 de ani

Autoritățile din România continuă campania de informare privind vaccinarea...

Citește și