Sari la conținut

Organismul Zinei Dumitrescu a cedat. ”Nu a mai vrut să lupte”…

Acum câteva zile, cunoscuta creatoare de modă Zina Dumitrescu a ajuns de urgență la spital.

Cu puțin timp înainte îi acordase lui Cristian Brancu un interviu, în care era vizibilă starea de slăbiciune și un minus de peste 15 kilograme.

Deși a promis în interviu că va încerca să se alimenteze, se pare că organismul său a cedat.

Medicul Ioan Casian, directorul azilului unde stă de mai bine de șapte ani “doamna modei românești“ a declarat că a fost dusă la spitalul Elias, unde i s-au făcut toate analizele necesare.

Ieri, au primit rezultatele analizelor pe care mama modei românești le-a efectuat. Acestea au ieșit destul de bune, dar Zina Dumitrescu nu mai are deloc putere, starea ei de sănătate se degradează pe zi ce trece, mai pe scurt, anii își spun cuvântul.

“Nu își mai dorește să lupte pentru viața ei, nu mai vrea să depună nici un efort pentru a trăi. Nu se simte deloc bine, nu mai este în parametrii ei normali. Am fost zilele trecute cu ea și și-a făcut analizele și toate au ieșit destul de bune, nu a stat internată, dar anii își spun cuvântul. Vârsta vorbește de la sine, nu mai are deloc putere. Nu mai este ea! Nu mai are nici poftă de mâncare, se degradează pe zi ce trece, nu știu ce o să se întâmple cu ea, unde o să ajungem”, a declarat, pentru Click.ro,  Ioan Casian.

Femeia i-a mărturisit lui Cristian Brancu, în interviul pe care i l-a acordat, că una dintre cele mai mari dorințe ale sale ar fi să mai participe la o prezentare de modă a lui Cătălin Botezatu. Ioan Casian a declarat că i-a scris celebrului designer, dar că nu a primit deocamdată niciun răspuns, concluzionând că probabil Botezatu are mai multe prezentări în afara țării și că probabil ar fi dat curs invitației, dacă exista vreun show în București, în perioada următoare.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel