vineri, septembrie 24, 2021

În vremurile noastre, alimentația este alcătuită din mâncăruri foarte nesănătoase, care conțin o multitudine de substanțe toxice dăunătoare pentru organism. Otrăvurile ascunse din alimentație ne pot scurta durata vieții și, de asemenea, ne pot îmbolnăvi de la o vârstă fragedă. Iată care sunt cele mai perculoase alimente pentru organism, dacă sunt consumate în exces.

Programul de viață haotic ne determină, de cele mai multe ori, să facem alegeri alimentare nu tocmai înțelepte. Majoritatea produselor de tip fast-food sau clee achiziționate din comerț conțin o multitudine de substanțe toxice care afectează sănătatea generală. Otrăvurile ascunse din alimentație se pot acumula treptat, provocând tot felul de boli și dezechilibre în organism.

Deși par inofensive, majoritatea alimentelor găsite în comerț, gata pregătite, sunt intens procesate și pline de conservanți și alte chimicale dăunătoare. Substanțele sunt folosite pentru a potența aroma și termenul de valabilitate. De aceea, este bine să recunoști care sunt unele dintre cele mai periculoase alimente și, de asemenea, să le consumi cât mai rar.

Dumitru Constantin Dulcan, reputat neurolog și psihiatru, dezvăluie 3 alimente dăunătoare pentru organism, potrivit Antena3.

„Sarea multă, zahărul alb şi făina albă. Nimeni nu vrea să mănânce pâine integrală. De ce mâncăm pâine albă, care este secată de toţi nutrienţii din ea? Pâinea integrală este cea sănătoasă organismului nostru.

Fumatul face, de asemenea, foarte rău, aditivii alimentari care se pun pentru conservare, coloranţii, toate aceste lucruri ar trebui să fie evitate”, susține Dumitru Constantin Dulcan, neurolog.

De asemenea, pe lângă alimentație, există o multitudine de obiceiuri nesănătoase care pot avea același efect negativ asupra organismului.

Sedentarismul împiedică organismul să funcționeze în mod corespunzător. Acesta este cauza principală pentru o varietate de boli și afecțiuni grave. Mișcarea regulată este esențială pentru menținerea sănătății generale. Chiar și umătate de oră de mers, dans sau bicicletă pot diminua în mod semnificativ riscurile de a dezvolta afecțiuni grave.

Fumatul, consumul excesiv de alcool și lipsa de odihnă sunt, de asemenea, factori de risc pentru sănătate.

Ultimele stiri