duminică, aprilie 5, 2026
17.3 C
București

Pacienţii cu boli cronice cer eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice solicită autorităţilor eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale pentru pacienţii cronici şi cu boli rare.

„Reglementările din România au mers multă vreme pe considerarea pacienţilor cronici ca fiind asistaţi social, pensionari, susţinuţi de stat.

În prezent, bolile cronice afectează tot mai multe persoane, din ce în ce mai tinere, oameni activi, cu serviciu şi responsabilităţi. Aceşti oameni trebuie încurajaţi să lucreze, susţinuţi atunci când au probleme, nu discriminaţi prin impozitarea veniturilor.

Citeste si…

Înţelegem că decizia impozitării a venit pe fondul unui număr mare de concedii medicale, unele, poate, nejustificate, dar vă asigurăm că nu este cazul pacienţilor cu boli cronice sau boli rare. Prin urmare, vă rugăm să luaţi măsuri şi să eliminaţi impozitarea pacienţilor cu boli cronice şi rare”, precizează coaliţia, într-un comunicat.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Nu de bună voie îşi ia un pacient oncologic un concediu medical”

Luni, preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, a anunţat că a depus un amendament din partea grupului parlamentar PNL prin care măsura impozitării concediilor medicale să fie eliminată.

„Sănătatea, din punctul meu de vedere, nu are culoare politică. (…) Eu cred că a fost o eroare în această ordonanţă cu impozitarea concediilor medicale. (…) Aducem amendamente pentru ca legile pe care le adoptăm să fie în lumina dorinţei cetăţenilor.

Citeste si…

Prin acest amendament dorim să eliminăm o inechitate. Amendamentul, care a fost depus la comisiile de muncă şi de buget-finanţe, vizează toate concediile medicale – şi cele de maternitate şi cele de îngrijire a copilului, pentru că omul a contribuit în perioada cât a lucrat.

Nu de bună voie îşi ia un pacient oncologic un concediu medical, ci pentru că este obligat de situaţie să meargă la doctor. Îmi doresc ca toţi colegii din Parlament, indiferent de culoarea politică, să susţină acest amendament”, a afirmat Pauliuc, potrivit Agerpres.

Tot luni, Comisia de muncă a Senatului a amânat, cu o săptămână, dezbaterea aferentă OUG 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare prin care concediile medicale sunt impozitate cu 10% de la 1 ianuarie.

Citeste si…

Potrivit preşedintele comisiei, Ion Rotaru, motivul amânării îl constituie primirea de la ministerele implicate a punctelor de vedere referitoare la amendamentele depuse.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Obișnuiești să consumi pizza rece? Iată la ce pericole te expui!

Un microbiolog britanic avertizează că persoanele care obișnuiesc să...

Lovitură pentru milioane de românii! Ce se întâmplă cu punctul de pensie din luna aprilie?

Milioane de români vor fi afectați de o schimbare...

HOROSCOP 5 aprilie 2026. Bani, decizii importante și oportunități neașteptate

Pe 5 aprilie 2026, mai mulți nativi ai horoscopului...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și