Sari la conținut

„Pacientul zero”, primul român infectat cu coronavirus, are din nou Covid-19. „Și acum e la fel ca prima data”

a aparut
Primul infectat cu covid s-a infectat si a doua oara

„Pacientul zero”, primul român infectat cu coronavirus, are din nou Covid-19. „Și acum e la fel ca prima data”.

Sergiu Sgurescu este primul român care s-a infectat cu coronavirus, fiind declarat de ministrul Sănătăţii, la acea vreme, respectiv în februarie 2020, „pacientul zero”.

În vârstă de 25 de ani, tânărul originar din comuna gorjeană Prigoria a fost diagnosticat cu coronavirus prima oara pe 26 februarie 2020. El era atunci contactul unui cetățean italian venit în România.

A fost adus în Capitală, la Institutul „Matei Balş”. Pe 1 martie era deja externat, pentru că toate testele au arătat că se vindecase. Cu toate acestea, Sergiu Sgurescu nu a putut să meargă însă acasă, pentru că toată familia lui era în carantină.

„Nu am avut simptome, nu am avut absolut nimic. Eu cred că nici nu am avut coronavirus. Probabil a fost o greșeală ceva, mă gândesc. Nu e chiar aşa de rău cum se pare”, declara la acea vreme Sergiu Sgurescu, într-un interviu acordat pentru Mediafax.

„Pacientul zero”, primul român infectat cu coronavirus, are din nou Covid-19

Cu doar câtve zile în urmă, Sgurescu a anunţat că s-a infectat din nou cu coronavirus, de această dată în Germania. A intrat, din nou, în carantină, după ce testul a arătat că s-a reinfectat.

„Carantina part. 2!
Am reușit performanța sa fiu infectat și a doua oară cu Covid-19 . Și acum e la fel ca prima data 😂
Eu și virusul începem sa ne împrietenim”, a scris Sergiu Sgurescu pe pagina sa de Facebook.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel