Categories: Ştiri sănătate

„Pacientul zero”, primul român infectat cu coronavirus, are din nou Covid-19. „Și acum e la fel ca prima data”

„Pacientul zero”, primul român infectat cu coronavirus, are din nou Covid-19. „Și acum e la fel ca prima data”.

Sergiu Sgurescu este primul român care s-a infectat cu coronavirus, fiind declarat de ministrul Sănătăţii, la acea vreme, respectiv în februarie 2020, „pacientul zero”.

În vârstă de 25 de ani, tânărul originar din comuna gorjeană Prigoria a fost diagnosticat cu coronavirus prima oara pe 26 februarie 2020. El era atunci contactul unui cetățean italian venit în România.

A fost adus în Capitală, la Institutul „Matei Balş”. Pe 1 martie era deja externat, pentru că toate testele au arătat că se vindecase. Cu toate acestea, Sergiu Sgurescu nu a putut să meargă însă acasă, pentru că toată familia lui era în carantină.

„Nu am avut simptome, nu am avut absolut nimic. Eu cred că nici nu am avut coronavirus. Probabil a fost o greșeală ceva, mă gândesc. Nu e chiar aşa de rău cum se pare”, declara la acea vreme Sergiu Sgurescu, într-un interviu acordat pentru Mediafax.

„Pacientul zero”, primul român infectat cu coronavirus, are din nou Covid-19

Cu doar câtve zile în urmă, Sgurescu a anunţat că s-a infectat din nou cu coronavirus, de această dată în Germania. A intrat, din nou, în carantină, după ce testul a arătat că s-a reinfectat.

„Carantina part. 2!
Am reușit performanța sa fiu infectat și a doua oară cu Covid-19 . Și acum e la fel ca prima data
Eu și virusul începem sa ne împrietenim”, a scris Sergiu Sgurescu pe pagina sa de Facebook.

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

5 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

6 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

6 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

7 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

7 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

8 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia