joi, martie 12, 2026
4 C
București

Până când se mai pot depune actele pentru recalcularea pensiilor

Potrivit Ministerului Muncii, în luna septembrie a acestui an, mulţi românii vor primi pensiile mărite. Astfel, după indexarea pensiilor cu 13,8% de la 1 ianuarie 2024, pensionarii vor beneficia, din luna septembrie, şi de o majorare a pensiilor. În plus, după recalculare, nici o pensie nu va scădea.

Noua formulă de recalculare va oferi pensii mărite celor care au lucrat mulți ani (ideal peste 35), va face grupele de muncă mai puțin importante financiar, dar nu îi va favoriza pe pensionarii care au lucrat sub 25 de ani.

Punctul de pensie este de 2.032 lei

Sistemul de pensii publice din România este reglementat, începând din acest an, printr-o nouă lege, respectiv prin Legea 360/2023.  Conform noilor reglementări, punctul de pensie este 2.032 lei. De asemenea, stagiul minim contributiv de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă va fi de 15 ani.

Citeste si…

„Deciziile de recalculare vor ajunge la pensionari. Estimările noastre cu privire la calendar sunt că acestea vor începe efectiv să ajungă la pensionari începând cu finalul lunii mai, cu precădere preponderent în lunile iunie-august, astfel încât va fi înainte de luna septembrie, când românii își vor primi pensiile recalculate și când peste trei milioane de români vor beneficia de pensii mai mari.

Din septembrie încolo, pensionarii mai pot duce documente suplimentare pentru perioada de acord global, al 13-lea salariu, sporuri nepermanente, astfel încât niciunul dintre beneficiarii noștri, dacă are documente suplimentare pentru perioada de dinainte de 2001, să nu-și piardă niciun drept”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, la Antena 3 CNN.

Citeste si…

România are oficial 4,75 milioane de pensionari

România înregistra la finalul lunii ianuarie un număr de 4,75 milioane de pensionari, inclusiv agricultori, pensia medie la nivel național fiind de 2.289 lei, cu 14% mai mare față de prima lună din 2023, potrivit Ministerului Muncii, care citează datele Casei Naționale de Pensii Publice.

Potrivit statisticilor oficiale, un număr de 156.100 pensionari provin din domeniul agricol, unde pensia medie lunară este de doar 917 lei. În cazul pensiilor anticipate, media lunară este de 3.166 lei, fiind înregistrați în sistem 5.400 de pensionari în această categorie. De asemenea, din numărul total, 454.200 reprezintă pensii de urmaş, cu o medie de 1.191 lei pe lună.

Citeste si…

bani in plus la pensie după recalculare
Sursă foto: PhOnline

O nouă formulă nouă de calcul a pensiei

Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte. VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei.

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive. Punctele de necontributivitate: anii din armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).  Potrivit sursei citate, punctele de contributivitate reprezintă anii în care ai contribuit la sistemul de pensii, iar un punct se calculează pentru fiecare an.

Legea nr. 118/2010 a stabilit că sintagma pensie socială minimă garantă va fi înlocuită cu sintagma indemnizație socială pentru pensionari, așa că pensia socială și indemnizația socială pentru pensionari se referă la același lucru.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Semnal de alarmă: aceste MEDICAMENTE banale pot fi un pericol pentru sănătate!

Medicii atrag atenția că medicamentele utilizate frecvent pentru calmarea...

Cercei mari de aur: fashion‑statement sau exagerare?

Cerceii mari de aur au un efect imediat: luminează...

Când nu-ți ajunge salariul: cum gestionezi cheltuielile din ultimele zile ale lunii

Spre final de lună, multe bugete se strâng vizibil....

Boala „ucigașul tăcut” care amenință milioane de femei. Medicii avertizează asupra simptomelor ignorate

Bolile de inimă reprezintă principalul pericol pentru sănătatea femeilor,...

Noua tendință brutală din dating. Generația Z avertizează că este mai dureroasă decât „ghosting”

Relațiile moderne devin tot mai complicate. După fenomenul „ghosting”,...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și