Sari la conținut

Pandemia pare că a intrat în vacanță. La toamnă, „poate apărea o problemă”, după cum ne explică specialiștii

Din cuprinsul articolului

Pandemia pare că a intrat în vacanță. La toamnă, „poate apărea o problemă”, după cum ne explică specialiștii, prof. dr. Alexandru Rafila şi dr. Adrian Marinescu.

Veste mai mult decât bună! Potrivit datelor, se pare că pandemia a intrat într-un fel de „vacanță”. Specialiștii români care au analizat evoluția pandemiei susțin că vom avea parte de o vară liniștită. Potrivit medicilor Alexandru Rafila și Adrian Marinescu, probleme ar putea să apară la toamnă.

Pandemia pare că a intrat în vacanță

Prof. dr. Alexandru Rafila consideră că în toate țările din Uniunea Europeană numărul infectărilor cu Covid scad, nu doar în România.

„La 130-150 de cazuri pe zi noi nu mai ne aflăm în situaţia unei transmiteri comunitare a infecţiei în România. Şi dacă cifrele astea sunt subevaluate de trei ori, 500 de infecţii zilnice la nivel naţional nu înseamnă o transmitere comunitară, e o transmitere sporadică”, a explicat Alexandru Rafila, potrivit Digi 24.

De asemenea, acesta consideră că în toamnă pot apărea restricții pentru persoanele nevaccinate.

„Nu este vorba despre discriminare, ci despre facilitare, va crește viteza de călătorie”, a spus medicul când a fost întrebat despre certificatul de călătorie.

„Eu cred ca în această vară lucrurile vor intra pe un făgaș normal, în UE numărul scade, nu doar în România, ci și în țările UE. În toamnă poate reapărea o problemă care să genereze restricții suplimentare nu pentru persoanele vaccinate”, a mai spus Rafila.

Pe de altă parte, Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Matei Balș, crede că vara va fi liniștită și că eventualele efecte ale renunțării la măsurile de protecție vor fi vizibile peste aproximativ trei luni.

„Certificatul de călătorie va fi un impuls va fi mai ușor, ne va ajuta. Probabil peste tot se va întâmpla la fel, probabil vara va fi liniștită în Europa. Nu mă gândesc neapărat la un val patru, dar mă gândesc la un anumit risc, ar putea să se vadă spre sfârșitul verii”, a spus Adrian Marinescu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel