luni, mai 10, 2021

Pandemia se apropie de final? Producătorii vaccinului Pfizer au făcut marele anunț: „Până la mijlocul anului 2022, chiar și…”

Una dintre persoanele din spatele vaccinului Pfizer-BioNTec, dr.

Ugur Sahin, este și fondatorul BioNTech, alături de soția soția sa, Dr. Özlem Türeci. Cei doi au declarat pentru The Wall Street Journal că, în opinia lor, pandemia poate dura până la mijlocul anului 2022, când se așteaptă ca toate regiunile să fi atins un nivel ridicat de vaccinări.

„Până la mijlocul anului 2022, chiar și regiunile cu o densitate mare a populației, cum ar fi India, vor atinge o rată ridicată de vaccinare și imunitate de turmă”, a declarat Ugur Sahin.

 Producătorii vaccinului Pfizer: „Trebuie să ne asigurăm că rata de vaccinare este foarte ridicată în întreaga lume”

Dr. Ugur

Sahin a mai spus, printre altele, că în următoarele 12 luni, un număr tot mai mare de țări, atât dezvoltate, cât și în curs de dezvoltare, vor realiza acest tip de protecție colectivă datorită vaccinurilor.

Cofondatorul și CEO-ul BioNTech este de părere că în Europa și Statele Unite pandemia este deja sub control datorită vaccinării și menținerii măsurilor de distanțare fizică. Pe de altă parte, în India, infecțiile sunt în creștere, tocmai pentru că sunt mult mai puține persoane vaccinate și este mai greu de ținut oamenii departe unul de celălalt. În opinia lui Sahin, pandemia nu se va încheia

până nu va exista imunitate de turmă în întreaga lume.

„Trebuie să ne asigurăm că rata de vaccinare este foarte ridicată în întreaga lume. În caz contrar, nimeni nu va fi în siguranță”, a spus Ugur Sahin.

Sahin, a cărui firmă a colaborat cu compania americană Pfizer pentru a-și produce vaccinul, a explicat că firma sa sa își extinde alianța de producție pentru a produce mai multe doze care pot ajuta țări precum India, unde cazurile au crescut recent.

Cofondatorul BioNTech Özlem Türeci a subliniat că ar putea fi necesar să se combine diferite tipuri de vaccinuri, inclusiv vaccinuri ARN mesager

cu altele precum AstraZeneca pentru a accelera imunizarea în întreaga lume.

Date limitate despre impactul asupra sarcinii

BioNTech cercetează, de asemenea, posibilele riscuri pe care vaccinul Pfizer-BioNTech le-ar putea prezenta femeilor însărcinate. Sahin a spus că femeile însărcinate au participat la studii de vaccin, „în principal” femei în trimestrul trei.

„Nu există nicio indicație pentru un risc crescut de deces. Dar trebuie să vedem că aceste date sunt încă date timpurii. Prin urmare, orice decizie de administrare a vaccinului ar trebui să fie luată pe baza unei analize medicale

a raportului risc-beneficiu”, a mai spus Sahin. 

Ultimele stiri

Parteneri