La nivel mondial, 47,5 milioane de oameni au fost diagnosticați cu o formă de demență și în fiecare an apar 7,7 milioane de cazuri noi. Datele statistice sunt îngrijorătoare, din 10 persoane care suferă de demenţă, două sunt diagnosticate şi doar una ajunge să primească medicaţie. Costurile globale asociate acestei boli sunt de aproximativ 1% din GDP global – mai mult de 600 miliarde de dolari.
Deși demența afectează în principal persoanele în vârstă, nu este în mod necesar o consecință normală a îmbătrânirii. Această boală nu discriminează – este o afecțiune care poate afecta pe oricine indiferent de mediul din care provine, educație, stil de viață sau statut. Are impact fizic, psihologic, social și economic asupra persoanelor care îngrijesc bolnavii, familiilor și societății.
Demența nu este o boală în sine, ci un termen utilizat pentru a descrie un grup de simptome care se produc atunci când celulele din creier nu mai funcționează corespunzător. Acest proces are loc în diverse zone ale creierului, afectând modul în care gândim, memorăm și comunicăm. Ce se întâmplă, de fapt, este un proces de deteriorare a celulelor din creier. Această deteriorare afectează abilitatea acestora de a comunica între ele – iar atunci când celulele nu pot comunica normal, gândirea, comportamentul și sentimentele pot fi afectate.
Creierul este format din mai multe regiuni distincte, fiecare fiind responsabilă de anumite funcții (ca de exemplu, memoria, judecata și mișcarea). Când celulele dintr-o anumită zonă sunt deteriorate, regiunea respectivă nu-și mai poate îndeplini funcțiile în condiții normale.
Sunt diferențiate multiple forme ale demenței, în funcție de zona din creier afectată. Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și reprezintă 60-70% dintre cazurile diagnosticate. Alte forme des întâlnite includ demența vasculară, demența cu corpi Lewy (agregate anormale de proteine care se dezvoltă în interiorul celulelor nervoase) și o categorie de afecțiuni care contribuie la demența frontotemporală (degenerarea lobului cerebral frontal). Granițele dintre diferitele forme de demență nu sunt clar delimitate și deseori apar forme mixte.
Nu există, cel puțin pentru moment, tratamente care să reverseze sau măcar să oprească afecțiunile degenerative ce cauzează demența – deși unele tratamente pot ajuta oamenii să își gestioneze mai bine simptomele, nu există tratamente care să încetinească sau să stopeze progresia unor boli precum Alzheimer.
Există, totuși, o serie de studii clinice în desfășurare care investighează modul în care anumite substanțe pot avea un impact asupra progresului demenței. Se pune un accent deosebit pe un neurotransmițător numit acetilcolină, foarte important pentru susținerea memoriei la nivelul creierului. Alte medicamente încearcă să țintească modificările proteice specifice care apar în cazurile de demență pentru a opri evoluția bolii. De exemplu, există anumite medicamente care încearcă să înlăture excesul de astfel de proteine din creier. În practica generală sunt disponibile doar medicamente care fac obiectul unor teste experimentale ca parte a unor studii clinice restrânse. Din nefericire, nu s-a demonstrat faptul că aceste medicamente pot încetini sau opri complet boala, ceea ce evidențiază nevoia urgentă de medicamente și necesitatea realizării de progrese în modificarea evoluției demenței.
Conform Societăţii Române de sprijin a vârstnicilor şi suferinzilor cu afecţiuni de tip Alzheimer, demenţa apare 1 din 15 persoane de peste 65 de ani şi la 1 din 4 persoane de peste 85 de ani. În România, peste 1.500.000 de persoane sunt afectate de demenţă direct sau indirect.
