Sari la conținut

Papa Francisc, previziuni CUTREMURĂTOARE: „Ne aşteaptă dărâmături, pustietăţi şi deşeuri”

Generaţiile viitoare vor avea parte doar de „dărâmături, pustietăţi şi deşeuri” dacă oamenii din prezent nu vor întreprinde acţiuni pentru a diminua efectele devastatoare ale crizei ecologice provocate de modificările climatice, a declarat săptămâna trecută papa Francisc, citat de DPA.

„Există pericolul real ca noi să lăsăm generaţiilor viitoare doar dărămături, pustietăţi şi deşeuri”, a spus suveranul pontif.

Liderul celor 1,3 miliarde de catolici din lumea întreagă a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă organizată la Vatican, ce a marcat împlinirea a trei ani de la publicarea enciclicei sale despre mediul înconjurător, „Laudato si”.

Papa Francisc a îndemnat toate guvernele lumii să onoreze prevederile înscrise în Acordul pentru climă de la Paris, semnat în 2015, „pentru a evita cele mai grave consecinţe ale crizei climatice”.

Statele Unite şi-au anunţat anul trecut intenţia de a se retrage din acest acord global.

În discursul său, papa Francisc a reluat un citat din „Laudato si”: „Fiinţele umane, deşi sunt capabile de cele mai rele lucruri, sunt de asemenea capabile să se ridice peste condiţia lor, alegând din nou ceea ce este bun şi dând startul unui nou început”.

Temperaturile la nivel global ar putea creşte în următorii cinci ani cu 1,5 grade Celsius peste nivelurile din perioada preindustrială, avertizează o prognoză a Met Office, serviciul meteorologic public britanic.

Prin semnarea primului act internaţional cuprinzător privind schimbările climatice, Acordul de la Paris, ţările şi-au asumat să menţină temperaturile globale la valori „mult sub” 2 grade Celsius peste nivelurile din perioada preindustrială şi să depună eforturi pentru limitarea acestei creşteri la 1,5 grade Celsius, potrivit Agerpres.

Profesorul Adam Scaife, directorul biroului de prognoză de lungă durată a Met Office, a precizat că emisiile continue de gaze cu efect de seră care contribuie la încălzirea globală vor creşte riscul de a înregistra, în următoarea perioadă, mai mulţi ani cu temperaturi cu 1,5 grade Celsius peste nivelurile din perioada preindustrială.

Atingerea oricăreia dintre limitele de temperatură prevăzute în Acordul de la Paris, asumate de toate statele lumii, va face necesar ca emisiile să fie reduse la zero până în a doua jumătate a secolului al XXI-lea.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel