Sari la conținut

Papa Francisc se impune în războiul din Ucraina: „Doar asta anulează răul, dezamorsează dușmănia, restabilește pacea în inimă!”. Ce mai putem face acum?

Din cuprinsul articolului

Papa Francisc și-a expus de multe ori părerea în privința conflictului ruso-ucrainean. Acesta a subliniat care sunt elementele care ne vor salva din fața războiului. Iată ce mai putem face pentru a opri acest conflict.

Suveranul Pontif a condamnat astăzi războiul, cerându-le oamenilor să vadă mai departe de atât. Conflictul poate avea un capăt dacă facem ceea ce trebuie.

Papa Francisc a condamnat astăzi ”războiul odios împotriva fraților noștri ucraineni fără apărare, în cadrul unei ceremonii la Vatican dedicate Ucrainei și Rusiei, notează RRA.

La o lună deja de la invazia rusă în Ucraina, în timp ce lume se află în pragul unui al treilea război mondial, acceptând cererile episcopilor ucraineni, în bazilica San Pietro din Vatican Papa Francisc a consacrat Rusia și Ucraina inimii neprihănite a Mariei în sărbătoarea Bunei Vestiri, în cadrul unei celebrări pentru pace.

Cum putem opri războiul?

Acest act de consacrare s-a îndreptat și spre victimele sângeroase ale conflictului din estul Europei. În predica sa, Suveranul Pontif și-a exprimat durerea față de cetățenii care suferă și s-a rugat pentru pace.

În aceste zile, știrile și imaginile morții continuă să intre în casele noastre, în timp ce bombele distrug casele atâtor frați și surori ucraineni fără apărare. Războiul brutal care a lovit atât de multe persoane și îi face pe toți să sufere provoacă teamă și consternare în toată lumea.

Simțim un sentiment de neputință și inadecvare. Avem nevoie să ni se spună: nu vă fie frică! Dar liniștea umană nu este suficientă. Avem nevoie de prezența lui Dumnezeu, de certitudinea iertării devine, singura care anulează răul, dezamorsează dușmănia, restabilește pacea în inimă. Să ne întoarcem la Dumnezeu, la iertarea lui!

Liturghia a avut foarte multe momente de liniște, de rugăciune, deoarece, așa cum a subliniat în predica sa Papa Francisc, puterile noastre nu sunt suficiente pentru a opri războiul. Actul consacrării a mai fost săvârșit până acum doar de Papii Pius al XII-lea, Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea.

Aceasta nu este o formulă magică, ci un act spiritual. Este gestul încrederii depline a copiilor, care zbuciumul sufletesc al acestui război crud și fără sens care amenință lumea se întorc la mama, la Maica Domnului, aruncând frica și durerea în inima ei, predându-se ei înșeși”, a adăugat Papa Francisc.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel