
Papa Francisc, singur pe Drumul Crucii în Piaţa Sfântul Petru. Cum vor sărbători românii catolici Paștele 2021

Papa Francisc, singur pe Drumul Crucii în Piaţa Sfântul Petru. Cum vor sărbători românii catolici Paștele 2021.
Procesiunea Via Crucis (Drumul Crucii) de la Vatican, care marchează în Vinerea Mare ziua
în care Iisus Hristos a fost răstignit și a murit, s-a desfășurat în Piața San Pietro. Ca și în 2020, din cauza pandemiei de coronavirus, piața a fost pustie.
Papa Francisc a ales să dedice aceasta celebrare copiilor şi adolescenţilor; chiar ei l-au însoţit pe Suveranul Pontif în conducerea acestei procesiuni. Un moment în care atenţia s-a îndreptat asupra celor năpăstuiţi.
„Meditaţiile din procesiunea Drumul Crucii din acest an au fost pregătite și rostite de 20 de copii și adolescenți din Roma și Foligno, fiind însoțite
de desenele realizate de copiii din două orfelinate.
Într-o piață pustie, în cele 14 opriri, copiii au prezentat problemele lor, “cruci care nu sunt nici mai ușoare, nici mai grele decât cele ale adulților. Dar sunt cruci adevărate, a căror greutate o simțim chiar și noaptea”.
„Cei mici” referindu-se la acei copii care nu au ce să mănânce, nu pot beneficia de educație, sunt exploatați și obligați să meargă la război. Papa Francisc a răspuns fiecăruia în parte printr-o rugăciune”, se arată într-un comunicat, potrivit RADOR.
de copii
Suveranul Pontif va oficia slujba de Înviere în Bazilica Sfântul Petru. Duminică, slujba de Paşte se va desfăşura în acelaşi lăcaş de cult pustiu, de unde Papa Francisc va rosti
tradiţionalul mesaj “Urbi et Orbi”.
După binecuvântarea apostolică, patru copii l-au îmbrăţişat pe suveranul pontif, iar alții l-au salutat în timp ce acesta se îndrepta spre intrarea în catedrală.
Suveranul Pontif va oficia slujba de Înviere în Bazilica Sfântul Petru. Iar duminică, slujba de Paşte se va desfăşura în acelaşi lăcaş de cult pustiu,
de unde Papa Francisc va rosti tradiţionalul mesaj “Urbi et Orbi”.
În România, peste un milion și jumătate de catolici și reformați sărbătoresc Paștele în acest weekend. Majoritatea sunt din comunități din Transilvania. În Sâmbăta Sfântă, Biserica Catolică priveghează în rugăciune şi nu celebrează în cursul zilei nicio acţiune liturgică.
În noaptea de sâmbătă spre duminică are loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale. Prin celebrarea din această Noapte Sfântă se exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat.
Autoritățile precizează că accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult sau în alte spaţii în care vor avea adunări sau procesiuni religioase se va face astfel încât să se asigure o suprafaţă de minimum 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de 2 metri între persoane.