Sari la conținut

Părintele Cleopa, previziuni despre sfârșitul lumii: ”Război, timp de 5 luni. Se va face uz de arme nucleare”

Din cuprinsul articolului

Sfărșitul lumii nu se știe când va fi, însă Părintele Cleopa, predicator al Moldovei, spune că vor exista înainte semne prevestitoare. 

Tema despre sfârşitul lumii este tratată de părintele Cleopa în două volume intitulate „Convorbiri duhovniceşti”, apărute în anii 1984 şi 1988 şi reeditate ulterior în 1994, într-o ediţie specială, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Iaşi.

Duhovnicul mai spune că nimeni nu ştie când va fi sfârşitul lumii, aceasta fiind „o mare taină a lui Dumnezeu”, scrie adevarul.ro. Cu toate acestea, evenimentul va fi precedat de câteva semne.

Când vine sfârșitul lumii

„Cand si cum anume va fi sfarsitul lumii numai singur Dumnezeu stie. El ne-a descoperit unele semne in Sfanta Evanghelie si prin Sfintii Apostoli. Dintre acestea, doua semne sunt cele mai puternice, anume : slabirea tot mai mare a credintei in Dumnezeu si imputinarea iubirii crestine intre oameni, incepand cu familia. Alte doua semne cumplite ale sfarsitului veacurilor sunt inmultirea tot mai mult a sectelor, prin asa numitii ” prooroci mincinosi ” si desfrau, care se vor raspandi, cum deja se vede pe tot pamantul. Mai ales desfraul prin partea femeiasca va fi cumplit in vremea de pe urma. Noi atata stim : cand se vor inmulti pacatele peste masura si vor ajunge la culme, atunci va veni sfarsitul lumii.”

În interpretarea pe care o dă Apocalipsei, părintele Cleopa spune că timp de cinci luni lumea va fi cutremurată de Armaghedon, războiul în care vor fi angrenate toate popoarele de pe Pământ. În acest conflict se va face uz de bombe nucleare („bomba cu neutroni”), dar numai oamenii vor avea de suferit.

Acesta prezintă un tablou înfricoşător cu oamenii afectaţi de suflul deflagraţiei nucleare ale căror oase se vor topi, dar nu vor muri, ci vor trăi precum târâtoarele.

„Vor căuta oamenii moartea, şi moartea nu va veni. Bombele cu neutroni sunt bombe apocaliptice. Bucureştiul va fi un morman de cristal, de răşină. Unde-a fost pădure ai să vezi smoală, nimic nu se mai alege din lumea asta”, susţine părintele duhovnic.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel