Sari la conținut

Părintele Vasile Ioana, despre regulile de aur ale postului. „Să încercăm să tăcem mai mult în perioada asta”

Părintele Vasile Ioana, despre regulile de aur ale postului. „Postul e un mijloc de purificare spirituală, care te ajută să te apropii de Dumnezeu”.

Toți preoții atrag atenția că postul nu înseamnă doar înfrânarea de la consumul de carne, ouă și lactate. A posti nu ține doar a te abține de la mâncare, ci este mult mai mult decât atât.

Omul care postește trebuie să acorde o atenție la fel de mare și stării sufletești. Părintele Vasile Ioana a explicat exact cum trebuie să ținem Postul Paștelui, care știm cu toții că este cel mai lung și mai dificil post al anului.

Părintele Vasile Ioana, despre regulile de aur ale postului. „Postul e un mijloc de purificare spirituală, care te ajută să te apropii de Dumnezeu”

În acest an, Postul Paștelui la ortodocși a început pe 7 martie și se încheie pe 23 aprilie. La catolici, Postul Mare se ține de pe 28 februarie până pe 16 aprilie.

Părintele Vasile Ioana, preotul paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, a vorbit, în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea” despre cele mai importanate reguli ale postului.

„Postul nu e o taină, e un mijloc de purificare spirituală, care te ajută să te apropii de Dumnezeu (…) Postul nu e doar despre alimentație. (…) Ar trebui să ne eliberăm de patimi, să ne gândim care e patima dominantă.

Care-i postul care-I place lui Dumnezeu? Schimbarea stilului de viaţă, ar trebui să ne eliberăm de patimi, să ne gândim care e patima dominantă, de exemplu nervozitatea sau poate lăcomia.

Hai să ne gândim fiecare ce defect are şi ce ar vrea să schimbe că postul te ajută. Prin spovedanie, prin rugăciune, postul e o perioadă perfectă de întărire a autocontrolului.

Postul simţurilor. Şi simţurile trebuie să intre în post. Postul ochilor e important. E prea mult consum de pornografie în rândul bărbaților, îndemnul meu e să nu mai privim imagini, să nu mai privim nimic nici pe Insta, nicăieri. Primele două secunde nu e păcat, dacă vine către tine o imagine, dar schimbi repede, nu rămâi acolo.

Să ai ochiul curat, consumul de pornografie e mare păcat, îl duce pe bărbat într-o zonă a imaginaţiei, a păcatului şi nu mai este creativ, nu mai este implicat. Îţi clăteşti ochii când te uiţi la o icoană, la soţia ta, în rest ţi-i murdăreşti dacă te uiţi unde nu trebuie”, a spus preotul Ioana.

„Să încercăm să tăcem mai mult în perioada asta”

Pe lângă postul ochilor, părintele Vasile Ioana atrage atenţia şi asupra postului gurii, adică să nu bârfim, să privim oamenii cu dragoste.

„Dacă în restul timpului nu ne mai putem opri din prea multă vorbăraie, în post ar trebui să vorbim un pic cu noi înşine. Clevetirea, bârfa nu te lasă să intri înauntrul fiinţei tale. Dacă vorbeşti despre bani, politică, maşini, de Dumnezeu când mai ai timp, de tine când mai ai timp? Să încercăm să tăcem mai mult în perioada asta şi bine va fi pentru sufletele noastre”, a mai spus părintele Vasile Ioana în emisiunea Vorbeşte lumea.

De asemenea, părintele recomandă postul de social media, adică reducerea drastică a timpului petrecut pe rețelele de socializare.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel