Sari la conținut

Părinții neiubitori lasă urme adânci în viața copiilor lor! Repercusiunile sunt la nivel genetic

Copiii sunt afectați la nivel genetic dacă au părinți neiubitori. Un mod rece de a-i crește, fără iubire și afecțiune le schimbă dramatic viața, specialiștii avertizează!

Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Lomo Linda sugerează că un comportament distant al părintelui față de copilul său poate avea efecte negative asupra sănătății micuțului, precum îmbătrânirea prematură sau un risc crescut de a dezvolta diferite boli, chiar și moarte prematură.

„Modul în care cineva este crescut este o poveste interconectată cu genetica lor”, a spus autorul studiului, Dr. Raymond Knutsen, conform New York Post.

Cercetarea a descoperit ca telomerii participanților care au avut mame distante au fost, în medie, cu 25% mai mici decât cei care au simtit constant susținerea celor care le-au dat viață.

„Telomerii au fost numiți un ceas genetic, dar acum știm că, odată cu creșterea stresului, telomerul se scurtează și riscul unor serii de boli crește, precum și decesul prematur”, a mai spus Dr. Knutsen.

Cercetătorii au comparat gravitatea efectelor din mai multe cauze: exces corporal, nivel de educație și părinți distanți. Șocant este că cele mai serioase repercusiuni s-au înregistrat la copiii neglijați!

Telomerii se scurtează odată cu trecerea anilor și din cauza unor maladii. Există teorii care leagă micșorarea lungimii telomerilor de procesul îmbătrânirii și de apariția unor boli specifice bătrâneții, și implicit, durata vieții individului de lungimea telomerilor.

Odată cu diminuarea importanta a telomerilor, cromozomul își pierde stabilitatea și apar numeroase rearanjari cromozomice determinând moartea celulara (apoptoza) sau intrarea într-o stare numită senescență replicativă.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel