Sari la conținut

Părinții unui bebeluș grav bolnav refuză transfuziile de sânge de la persoane vaccinate

Bebelus
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Din cuprinsul articolului

Părinții unui bebeluș grav bolnav refuză transfuziile de sânge de la persoane vaccinate. Autorităţile neozeelandeze au cerut marţi justiţiei să le încredinţeze custodia unui bebeluş ai cărui părinţi se opun unei operaţii chirurgicale menite să-i salveze viaţa, de teamă ca nu cumva el să primească sânge provenind de la donatori vaccinaţi împotriva COVID-19.

Autorităţile sanitare au anunţat că au depus această cerere de urgenţă marţi, la Înalta Curte de Justiţie din Auckland, principalul oraş din Noua Zeelandă. Bebeluşul de patru luni, a cărui identitate este ţinută secretă la ordinul Curţii, suferă, potrivit mamei lui, de stenoză de valvă pulmonară, o problemă cardiacă ce necesită o intervenţie chirurgicală.

Autoritățile cer custodia copilului

Însă această intervenţie a fost întârziată, pentru că părinţii cer ca sângele care ar putea să-i fie transferat copilului în blocul operator să provină de la donatori care nu au primit niciun vaccin ARN mesager împotriva COVID-19. Cererea lor a fost respinsă, pentru că spitalele din Noua Zeelandă nu separă sângele donat de persoane vaccinate de cel donat de persoane nevaccinate, niciuna dintre cele două categorii neprezentând mai multe riscuri ca cealaltă, informează AFP. Autorităţile au cerut justiţiei să le fie încredinţată custodia parţială a bebeluşului.

Dacă tribunalul va da curs cererii lor, părinţii îşi vor păstra autoritatea asupra copilului, exceptând cazurile care au legătură cu tratamentele medicale. Serviciile de sănătate au afirmat că au sesizat justiţia „luând în considerare cel mai bun interes al copilului” şi după „lungi discuţii” cu familia.

Circa 150 de manifestanţi antivaccinare s-au adunat marţi în faţa tribunalului din Auckland, pentru a-şi exprima sprijinul faţă de părinţii bebeluşului. Măsurile energice adoptate de Noua Zeelandă la începutul pandemiei de coronavirus au fost considerate de mulţi drept printre cele mai reuşite din lume, pentru că această ţară a înregistrat o rată mică de mortalitate, înainte de apariţia vaccinurilor.

Însă restricţiile severe impuse în ceea ce priveşte deplasările şi lockdown-urile au fost criticate drept atingeri la adresa libertăţilor şi au provocat emergenţa unor grupuri antivaccinare şi antirestricţii, grupuri mici, dar foarte active.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel