Categories: Stil de viaţă

Pediatrul Alex Cochino: Aceasta este cea mai sigură metodă de a ne proteja copiii împotriva îmbolnăvirilor

Pentru a ne proteja copiii de îmbolnăviri, medicii prezenți la o conferință au explicat, pe îndelete, care sunt pașii pe care trebuie să îi urmăm.

Vaccinarea antigripală rămâne cea mai eficientă şi sigură metodă de protecţie împotriva acestei boli – este concluzia conferinţei organizate la sfârșitul lunii octombrie, la Ploieşti, de către Asociaţia Pro Imunizare, care derulează de 9 ani campanii de informare cu privire la pericolul îmbolnăvirii de gripă şi modalităţile de combatere a acesteia, conferinţă la care au participat profesionişti din domeniile sănătăţii şi educaţiei.

„Sunt multe aspecte de care trebuie ţinut cont atunci când vorbim despre imunitate, mai ales în cazul adolescenţilor şi a copiilor.

Singura metodă activă, eficientă de prevenire a îmbolnăvirii este vaccinarea antigripală, iar în România avem acum produse vaccinale tetravalente aşa cum recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cu toate formele de administrare ale vaccinului gripal destinat copiilor şi adolescenţilor: noutatea sezonului, vaccinul intranazal, şi vaccinul injectabil”, a declarat dr. Alexis Cochino, preşedintele Asociaţiei Pro Imunizare, potrivit unui comunicat de presă.

Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, prezent la eveniment, a arătat că cei mai vulnerabili la gripă sunt copiii aflaţi în colectivităţi şi a făcut un apel către părinţi, profesori şi formatori de opinie să achieseze la ideea de prevenţie.

„Prevenţia este un lucru foarte bun, iar atunci când vorbim de categorii de persoane extrem de vulnerabile, pe de-o parte vorbim de persoanele vârstnice, dar vorbim şi despre copii şi elevi, în cazul cărora decizia este la nivelul părinţilor.

Să nu uităm un aspect – copiii sunt în colectivitate, fie că vorbim de creşă, grădiniţă, şcoli sau liceu. Sunt în colectivităţi unde propagarea acestui fenomen poate fi mult mai mare. Cu toate eforturile pe care noi, ca autorităţi, le facem, ca de exemplu măsurile de igienizare, totuşi acest risc persistă şi atunci rugămintea e ca părinţii, profesorii, şi formatorii de opinie din zona aceasta să achieseze la ideea de prevenţie. Prevenţia e mult mai bună pentru copii, dar şi dacă vorbim de costuri, prevenţia este mult mai puţin costisitoare”, a declarat primarul Adrian Dobre.

Potrivit comunicatului, rata infecţiilor cu virusul gripal este extrem de ridicată în rândul copiilor, peste 20-30% anual.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) estimează că între 15.000 şi 70.000 de oameni din ţările Uniunii Europene mor în fiecare an din cauza complicaţiilor gripei.

În România, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a raportat pentru sezonul 2018/2019 un număr de 199 de decese; 23.727 cazuri clinice compatibile cu gripa (ILI), de 2,1 ori mai multe comparativ cu cele din sezonul precedent (11.527); 606 cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), de 1,2 ori mai multe faţă de sezonul precedent.

„Asociaţia Pro Imunizare a luat naştere în urma numeroaselor semnale de alarmă apărute cu privire la creşterea incidenţei bolilor contagioase în contextul scăderii acoperirii vaccinale în rândul populaţiei. Organizaţia doreşte să aducă argumente ştiinţifice credibile, care să explice oamenilor cum vaccinarea poate deveni parte firească a unui proces absolut necesar de prevenţie”, se mai arată în comunicat.

Recent Posts

Superstiții pentru Săptămâna Patimilor. Ce să faci în Vinerea Mare ca să fii sănătos tot anul

Săptămâna Mare reprezintă ultima săptămână premergătoare Paștelui, în care sunt organizate slujbe religioase speciale. Acestea…

2 minute ago

O zodie are parte de o mare cumpănă. Norocul dispare din viața ei

Mariana Cojocaru vine cu vești neplăcute pentru o singură zodie. Pe acești nativi îi așteaptă…

32 de minute ago

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…

10 ore ago

Cele mai cunoscute remedii biblice și bolile pe care le tratează. 11 leacuri vindecătoare

Cele mai cunoscute remedii biblice. În căutarea unor metode naturale și tradiționale de vindecare, mulți…

11 ore ago

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea. Căpuşele…

11 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian