Sari la conținut

Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 35 de ani cu salariul minim pe economie?  Vestea momentului de la Ministerul Muncii

pensie
Sursă foto: Biz

Mulți pensionari se întreabă despre pensia pe care o vor primi dacă au lucrat 35 de ani cu salariul minim pe economie. Le va crește venitul odată cu recalcularea și ajustarea începând cu 1 septembrie 2024?

Ministrul Muncii a oferit o explicație cu privire la modul în care se calculează pensia în funcție de salariul minim și de numărul de ani lucrați. În consecință, cei care au lucrat 35 de ani vor primi un punct de punctaj suplimentar.

Pe de altă parte, pensionarii care au lucrat între 25 și 35 de ani vor beneficia, de asemenea, de un punct de punctaj suplimentar. Cu toate acestea, ministrul Muncii precizează că majorarea va fi ușor mai mică în cazul acestora.

Acum, să clarificăm la ce tip de pensii ne referim. Un pensionar care primește în prezent o pensie de 1.281 de lei de la 1 ianuarie 2024, va avea un venit aproape dublu după recalculare.

pensie
Sursă foto: Getty Images

Pensii aproape duble pentru acești pensionari

Mai exact, vorbim despre o pensie de peste 1.900 de lei din această toamnă. Se pare, deci, că veniturile vor crește destul de mult, în funcție de anii de muncă.

„Pensionarul nostru, despre care am spus că a lucrat 35 de ani pe salariul minim pe economie, va ieși din indemnizația minimă pe economie. De ce? Pentru că, între 25 și 30 de ani de contribuții, va primi un punctaj suplimentar de 0,5 puncte pe an. Pentru perioada 30-35 de ani va primi un punctaj suplimentar de 0,75 de puncte pe an.

Datorită acestor puncte de stabilitate va avea o creștere a punctajului, ceea ce înseamnă că va avea o creștere a pensiei. Pe simulările noastre, după recalculare, de la 1 septembrie 2024, vor primi pensiile majorate.

Românul nostru care până de curând avea o pensie de 1.125 de lei, are o pensie de 1.281 de lei la 1 ianuarie 2024, iar din septembrie 2024 va avea undeva peste 1.900 de lei, adică o creștere de 87,4%, pe calculele noastre”, a afirmat Simona Bucura Oprescu, la Realitatea.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel