Sari la conținut

Pensie de peste 6000 de lei după 35 de ani de muncă pentru acești pensionari

recalculare pensie
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
cat primești la pensie dacă ai cotizat 20 de ani

Unii pensionari cu 35 de ani de muncă vor primi o pensie recalculată în valoare de 6.800 lei. Însă, o întrebare firească care se ridică este legată de impozitul pe care aceștia îl vor plăti. Noile prevederi ale legii pensiilor, care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, oferă claritate în această privință.

Recalcularea pensiilor va fi finalizată până la data menționată. De la această dată, pensionarii vor primi sumele calculate conform unei noi formule.

Un aspect important este că aproximativ 3.000.000 de pensionari vor beneficia de creșteri semnificative ale pensiilor, cu o medie de 40%. În același timp, ceilalți 2.000.000 de pensionari vor păstra aceeași sumă ca înainte, chiar dacă recalcularea ar fi indicat altfel.

O precizare esențială adusă de legea pensiilor este că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării. Astfel, se asigură că toți pensionarii primesc cel puțin aceeași sumă ca anterior, iar cei cu drept la majorare beneficiază de o creștere a veniturilor.

Peste 6000 de lei pensie după 35 de ani de muncă

Un exemplu recent a stârnit interesul în rândul pensionarilor: un individ care a lucrat doar 35 de ani a primit o pensie recalculată în valoare de 6.800 lei. Această situație ridică întrebarea firească: care va fi suma impozitului pe care acest pensionar va trebui să-l plătească?

Este important de menționat că pensionarii care au lucrat un număr considerabil de ani, în special între 35 și 45 de ani, vor beneficia de puncte bonus sau de stabilitate în cadrul noii legi a pensiilor. Un punct are o valoare de 81 de lei.

Cu toate acestea, există și excepții notabile care arată că un număr mai mic de ani munciți poate aduce o pensie considerabilă la recalculare.

În cazul specific menționat, pensionarul în discuție a lucrat timp de 35 de ani, o perioadă relativ scurtă, având în vedere că, în prezent, vârsta de pensionare este de 65 de ani. Din cei 35 de ani de muncă, structura a fost următoarea:

  • 10 ani în condiții normale,
  • 5 ani în condiții deosebite,
  • 20 de ani în condiții de grupa a II-a.

Această analiză aduce în discuție modalități variate prin care fiecare individ poate obține o pensie ajustată în funcție de specificul și durata activității sale profesionale.

Grupele nu mai contează la recalculare, dar pensionarul a avut salariu mare și a contribuit mult. El are 77 de puncte contributive.

Potrivit legii, el primește următoarele puncte bonus pentru cei 35 ani munciți:

5 X0,5 + 5X075 + 1 = 6,26 puncte

Total puncte = 77 + 6,25 = 83, 25 puncte X 81 de lei punctul de referință = 6.700 de lei brut pensia la 1 septembrie.

El va plăti 10% din ceea ce depășește 2.000 de lei, drept impozit.

Impozit: 10% din 6.700 – 2000 = 10% din 4.700 lei = 470 lei impozit

Pensia recalculată, net = 6.270 lei

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel