Sari la conținut

Pensii 2024. Ce se va întâmpla de la 1 Septembrie! Schimbarea care poate dubla veniturile seniorilor

pensie
Sursă foto:arhiva Doctorul Zilei

Simona Bucura-Oprescu a lansat un comunicat foarte important cu privire la românii care vor ieși la pensie în viitor.

Pensii 2024. Recent, s-a vorbit despre schimbări la noua lege a pensiilor, iar autoritățile au ținut să precizeze că se dorește a fi benefică doar pentru cei în vârstă.

Important de știut este faptul că această nouă lege a pensiilor, care va fi aplicată de la 1 septembrie 2023, afectează nu doar pensionarii care beneficiază deja de pensii, ci și pe cei care urmează să se pensioneze în viitor. De-a lungul anilor, mai multe autorități din sectorul pensiilor au lansat un semnal de alarmă în această privință.

„Colegii din casele teritoriale de pensii preiau tot ce înseamnă stagiu de cotizare şi ceea ce noi am lucrat şi lucrăm în această perioadă, pentru că această lege nu se adresează doar actualelor generații de seniori, ci şi nouă celor care suntem acum în câmpul muncii, se preiau stagiile de cotizare şi se separă în perioade asimilate şi perioade directe de cotizare, sporurile se separă în sporuri cu caracter permanent şi nepermanent.

Principiile de bază, echitate, solidaritate pentru muncă şi contribuție egală să fie pensie egală, încurajarea muncii, acele puncte suplimentare pentru cei care stau în câmpul muncii mai mult de 25 de ani, dar şi încurajarea natalității prin acea prevedere cu reducerea vârstei de pensionare pentru doamnele care nasc şi câți copii până la cel puţin vârsta de 16 ani”, explica Marius Budăi la România TV la finele anului trecut.

„În momentul în care noi am negociat cu Comisia jalonul 214, reforma sistemului public de pensii, ca urmare a negocierilor cu Comisia am reușit să menținem grupele de muncă până în anul 2035 cu niște ajustări și ale condițiilor de eligibilitate și ale beneficiilor.

Beneficiile rămase sunt beneficii semnificative în continuare, adică ai punctaj suplimentar, ai spor de grupă, ai reducerea vârstei de pensionare. E drept că la condițiile generale – fiindcă de exemplu la anumite categorii – mineri sau respectiv cei din zonele de radiații sunt alte condiții, dar pentru condițiile generale reducerea vârstei era de 13 ani pentru condiții speciale, acum este de 10. Iar condițiile deosebite erau de 10 ani, acum este de 7.

Absolut toți pensionarii care au beneficiat de grupe de muncă își păstrează drepturile. Noua lege dispune doar pentru viitor. Deci de acum încolo vor fi aceste condiții”, spunea și Simona Bucura Oprescu joi.

Ministrul Muncii a vorbit și despre modificările aduse la legea pensiilor care va intra în vigoare de la 1 septembrie 2024 și care afectează actualii salariați.

Conform spuselor sale, în noua abordare a pensiilor, de la 1 septembrie, la calcularea pensiilor se vor lua în considerare și perioadele necontributive de studii universitare, serviciul militar, concediul medical, șomajul, deportarea, închisoarea sau închisoarea politică. Acest lucru vine în ajutorul pensionarilor, dar și al celor care vor ieși la pensie în viitor.

”Vor aduce punctaj suplimentar și este important ca tinerii în special să cunoască acest lucru. Ai o educație bună, ai studii universitare, universitate, master, doctorat la zi, vei primi un punctaj suplimentar de 0,25 de puncte de pensie pe an.

De asemenea pentru stagiul militar, pentru concediul medical, pentru șomaj, deportare sau prizonierat politic, este important să se știe acest lucru. Noua formulă de calcul a pensiilor este reprezentată de totalul punctelor acumulate înmulțită cu valoarea punctului de referință. Totalul punctelor acumulate este format din punctele contributive, necontributive asimilate, și punctele de stabilitate. Toate aceste puncte se înmulțesc cu valoarea punctului de referință și dau o valoare mai mare a pensiei.

Pentru ca acestea să fie luate în calcul, trebuie să am un stagiu de cotizare de minimum 15 ani. Stagiul minim de cotizare rămâne neschimbat, stagiul minim de cotizare este 15 ani, stagiul complet de cotizare este de 35 de ani”, a explicat Simona Bucura-Oprescu.

Ce este indicele de corecţie şi cum noua formulă de calculare ar putea dubla veniturile seniorilor

Pensii 2024. Potrivit RTV, legea Pensiilor și recalcularea acestora începând cu luna septembrie este un subiect foarte dezbătut în România. Recent, șeful CNPP a făcut niște prezicări despre indicele de corecție, care este foarte important pentru pensionari.

Totuși, trebuie făcute unele precizări menite să clarifice anumite aspecte. Se știe că valoarea pensiilor de care vârstinicii vor beneficia după 1 septembrie va fi determinată de mai multe criterii, printre care și acest indice de corecție, conform DC Business.

Înainte de toate merită amintit că acest indice de corecție a fost introdus prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, art. 170 și a fost aplicat tuturor pensiilor. În primul an el a fost de 1,12, urcând la 1,17 în 2012 și 2013, pentru ca apoi să scadă, în următorii ani până la 1,15, ba chiar 1,07, cum s-a întâmplat în 2014 și 2014. În 2019, el a fost de 1,20, pentru ca din 2020 să fie de 1,41.

În noua Lege a pensiilor, acest element nu se mai regăsește, iar seniorii care s-au retras din activitate înainte de anul 2011 vor avea parte de cele mai mari majorări de pensii. Veniturile lor s-ar putea dubla aproape, dacă au muncit mai mult de 25 de ani.

Totodată, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a declarat că  „pensionarii care au beneficiat de un indice de corecţie mare vor avea creșteri mai mici, iar cei care nu au beneficiat de indice de corecție vor beneficia de creșteri mai mari. Contează foarte mult care a fost nivelul contribuţiilor, istoricul profesional”, a subliniat șeful CNPP.

Un alt factor care va determina creșterea veniturilor pensionarilor îl reprezintă punctele de stabilitate care, așa cum a declarat recent ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu, , ”ne ajută în special să adecvăm pensiile cu venituri mici”.

Potrivit surselor, numărul total de puncte realizate de persoana asigurată se calculează prin însumarea punctajului anual al acesteia, inclusiv a punctajului pentru perioade necontributive, și a numărului de puncte de stabilitate. Punctajul anual al persoanei asigurate se stabilește prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în cursul unui an calendaristic.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel