Categories: Ştiri sănătate

Pentru cât timp ești protejat împotriva virusului, după vaccinare?

Din cuprinsul articolului

Imunitatea COVID poate fi obținută atât în mod natural, prin infectare și recuperare, cât și în mod artificial, prin vaccinare. Specialiștii în sănătate susțin că imunitatea obținută prin vaccinare este mult mai eficientă, persistând pentru o perioadă mai lungă de timp.

Potrivit unui studiu MedLife, aproximativ 80% dintre persoanele imunizate dezvoltă un nivel de anticorpi suficient pentru o protecție sporită împotriva formelor grave de boală.

De asemenea, studiul atestă faptul că imunitatea obținută după vaccinare persistă chiar mai mult de 6 luni.

Cât timp ești imun, după vaccinare?

Aproape 80% dintre persoanele vaccinate anti-COVID au un nivel de anticorpi suficient de mare pentru a fi protejate în faţa formelor grave ale bolii, chiar şi la şase luni de la rapel.

Este una dintre concluziile unui studiu realizat de Medlife care evaluează răspunsul imun al organismului în urma vaccinării.

Potrivit studiului, a treia doză de ser devine prioritară pentru bărbaţii de peste 50 de ani cu afecţiuni cronice şi care nu s-au imunizat prin boală, comunică RRA.

Rezultatele studiului

Cercetarea arată că sub 2% din eșantionul analizat în cadrul studiului a dezvoltat COVID-19 după efectuarea schemei complete de vaccinare.

Femeile păstrează un titru de anticorpi anti-S într-o proporție mai mare decât bărbații chiar și la șase luni după cea de-a doua doză de vaccin.

Persoanele care au trecut prin boală și s-au vaccinat prezintă un nivel mai ridicat de anticorpi protectivi în fața formelor severe ale bolii, comparativ cu persoanele care s-au vaccinat, dar nu au trecut prin boală.

De asemenea, persoanele peste 50 de ani, îndeosebi bărbați care suferă de diabet, obezitate, afecțiuni oncologice, cardiovasculare sau pulmonare, ar trebui prioritizate pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin.

Deoarece aproape 80% din infectări și peste 90% din decesele înregistrate sunt la pacienți nevaccinați, specialiștii companiei recomandă ca în paralel cu demersurile pentru a treia doză să fie luate noi măsuri pentru a crește rata de vaccinare, mai ales în rândul categoriilor vulnerabile.

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

6 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

6 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

7 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

7 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

8 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

8 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia