Sari la conținut

Pericol MAJOR în fructele de import. Ce ne sfătuiesc specialiștii

În fiecare an, în ţară intră aproximativ un milion de tone de fructe din import.

Majoritatea vin la pachet cu pesticidele folosite ca să reziste transportului. În multe cazuri, sunt tratate în exces cu chimicale și devin toxice, chiar dacă aspectul lor este impecabil.

Struguri, pepeni, nectarine şi alte fructe exotice, dar chiar şi condimente, toate extrem de toxice, au fost la un pas să ne ajungă în farfurii.

Din fericire, au fost descoperite la timp şi oprite, spun autorităţile. Nectarine, struguri din Turcia și pepene galben din Albania.

Ce se întâmplă pe piaţa neagră nu se ştie. Iar efectele unor astfel de alimente, foarte căutate, pot fi devastatoare sănătăţii, avertizează specialiştii, potrivit unui reportaj observator.tv.

Transporturile care vin de departe, de pe alte continente, par a fi și cele mai periculoase pentru sănătate.

Merele absorb cele mai mari cantităţi mari de pesticide, spun specialiştii. Următoarele în top sunt nectarinele, piersicile şi spanacul. Până şi mirodeniile pot fi periculoase. Substanțele toxice conținute de aceste fructe nu pot fi eliminate natural de organismul uman, pe tractul digestiv.

Nutriţioniştii ne recomandă să spălăm fructele şi legumele cu un burete mai aspru. Apoi, dacă le ştergem cu oţet de mere sau bicarbonat de sodiu, am putea îndepărta mai mult din chimicalele din ele.

Trebuie să fim foarte atenți ce cumpărăm, medicii spun că dacă ingerăm aceste substanțe toxice, glanda noastră tiroidă va fi serios afectată, producându-se dezechilibre majore.

Cea mai gravă boală pe care o putem face este cancerul tiroidian. Substanțele toxice rămân, de obicei, în coaja fructelor. Este și cazul imazailului, un pesticid descoperit în cantități mari de inspectorii ANSVSA în citrice. De aceea, acum au apărut și anunțuri la raft, să nu mai folosim coaja acestor fructe. Ea era folosită de gospodine la prepararea diverselor prăjituri.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel