Sari la conținut

Persoanele care se încadrează în această categorie de vârstă primesc 330 de lei de la stat, lunar. Iată cum poți beneficia de ajutorul de la stat

Sursă foto: Playtech

Din cuprinsul articolului

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, dacă se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană în căutarea unui loc de muncă.

Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării (informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională), precum şi de măsuri de stimulare a ocupării (prime).

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor, stabilită prin reglementările normative în vigoare.

În cazul elevilor care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigenţă, dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

Ce acte sunt necesare?

Actele necesare pentru înregistrarea absolventului la A.L.O.F.M., ca persoană în căutarea unui loc de muncă, sunt:

– actul de identitate;

– actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;

– declaraţie pe proprie răspundere privind starea de sănătate – tipizat disponibil pe website-ul: www.anofm.ro – agenţia AMOFM Bucureşti secţiunea Persoane fizice/Indemnizaţii de şomaj şi venituri de completare.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel