Categories: Ştiri sănătate

Peste 100 de copii cu BOLI INCURABILE vor beneficia de TERAPIE bazată pe realitate VIRTUALĂ și AUGUMENTATĂ

Peste 100 de copii din întreaga ţară, pacienţi cu afecţiuni incurabile sau care le limitează viaţa, aflaţi în grija centrelor Hospice Casa Speranţei din Bucureşti şi Braşov, beneficiază de sesiuni de terapie bazată pe realitatea virtuală şi augmentată.

„Această soluţie, implementată în cele două centre sub numele Tech Room, este gândită pentru a-i ajuta să suporte mai uşor boala şi procedurile medicale de multe ori chinuitoare prin care trec. Cu ajutorul Tech Room, copiii pot evada pentru un timp într-o realitate în care pot escalada Everestul, pot ateriza împreună cu Neil Armstrong pe lună, pot zbura printr-un oraş sub forma unui vultur sau pot înota alături de delfini”, se arată într-un comunicat transmis Agerpres la data de 21 noiembrie.

Soluţia Tech Room se află în prezent în etapa de testare, rezultatele obţinute urmând a fi folosite pentru integrarea intervenţiilor bazate pe realitatea virtuală şi realitatea augmentată în ansamblul terapiei aplicate de echipele multidisciplinare Hospice pentru copiii cu boli care le limitează viaţa.

Pe lângă acest concept bazat pe tehnologii de ultimă oră, proiectul „Conexiune pentru îngrijire şi compasiune” include un sistem integrat de servicii medicale, servicii de consiliere psiho-socială-emoţională, de sprijin educaţional şi servicii de tip respite menite să le ofere părinţilor timp liber pentru rezolvarea altor probleme sau pentru a-şi recupera forţele, precizează sursa citată.

Potrivit comunicatului, soluţia bazată pe realitatea virtuală şi augmentată a fost implementată în cele două centre în cadrul proiectului „Conexiune pentru îngrijire şi compasiune”, dezvoltat printr-un parteneriat între Fundaţia Vodafone România şi Hospice Casa Speranţei.

Bugetul întregului proiect, care prin componenta tehnologică avansată urmăreşte să crească eficienţa intervenţiilor medicale, se ridică la aproape 760.000 de lei. Din această sumă, aproape 590.000 de lei reprezintă finanţarea acordată de Fundaţia Vodafone România prin programul Connecting for Good.

Recent Posts

Fostul preot: Dumnezeu creează două suflete… Amândoi vin pe pământ, dar…

Daniel Balaş, fost preot,vorbește despre reîncarnare. Acesta spune că Biblia a fost modificată în anul…

o oră ago

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. „Poți pierde o fază vitală”

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. Toată lumea știe că organismul uman are…

2 ore ago

Arsenie Boca: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi

Povestea ceșcuței de ceai – spusă de Părintele Arsenie Boca: „Când simți că ești într-o…

2 ore ago

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav! Semnele bolii hepatice grase…

3 ore ago

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria. Curmalele, căci despre ele vorbesc experții, pot…

3 ore ago

Planta minune care protejează ficatul. Abundă în Vitamina C și complex de Vitamina B

Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic