Sari la conținut

Peste 15.000 de români sunt diagnosticați cu autism

Simptomele autismului pot fi ameliorate cu bai fierbinti
Simptomele autismului pot fi ameliorate cu bai fierbinti

Peste 7.000 de persoane cu autism erau înregistrate în România în anul 2012, a declarat președintele Federației pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA), Carmen Ghercă, care a estimat că în realitate sunt peste 15.000 de persoane din țara noastră diagnosticate cu autism.

„În România la nivelul anului 2012 erau înregistrate peste 7.100 de persoane cu autism, însă știm cu toții că încă suferim la capitolul statistici, iar ultimele date publicate la nivel național ne demonstrează că numărul acestora este cu mult mai mare, estimăm noi că peste 15.000 de persoane din țara noastră sunt diagnosticate cu autism”, a afirmat președintele FEDRA la conferința națională „Împreună suntem o voce!” desfășurată la Palatul Parlamentului.

Ea a precizat că este timpul ca și în România autismul să devină o prioritate.

„Credem că este timpul ca și în România autismul să devină o prioritate astfel încât nevoile persoanelor cu autism să fie acoperite și ne referim la nevoia unei coerențe legislative fiindcă nu ne dorim multe legi care de fapt nu rezolvă probleme reale și nu sunt puse în practică, ci o legislație pregătită prin consultare, coroborată și aplicabilă. Nevoia unor servicii pentru persoana cu tulburări din spectrul autist (TSA), de la servicii de intervenție timpurie după diagnosticare, suport în integrarea școlară și servicii de zi, sprijin pentru familii și nu în ultimul rând nevoia implicării autorităților și colaborării între public și privat în furnizarea de servicii”, a spus Ghercă.

Obiectivele FEDRA vizează asigurarea de servicii pentru persoanele cu TSA, îmbunătățirea situației adulților prin elaborarea de norme legale pentru aceștia, informarea corectă asupra problemelor cu care ei se confruntă și promovarea de servicii pentru adulții cu TSA.

La rândul său directorul Direcției generale Educație din Ministerul Educației, Liliana Preoteasa, a spus că în domeniul autismului sunt destul de puține cadre didactice formate.

„Avem nevoia de a updata cunoștințele, dacă ele există, a cadrelor didactice din învățământul special. În domeniul autismului cred că sunt destul de puține cadre didactice formate și avem o nevoie și mai mare de a pregăti cadrele didactice din învățământul de masă care integrează copii cu cerințe educaționale speciale”, a arătat Liliana Preoteasa.

Un părinte prezent la conferință a cerut reprezentantului Ministerului Educației să existe deschidere din partea cadrelor didactice și să primească la clase părinții sau însoțitorii copiilor cu autism, pentru că aceștia îi cunosc cel mai bine pe copii și îi pot ajuta. Acesta a spus că profesorii resping ideea de a primi la clasă părinții copiilor bolnavi de autism.

Pe de altă parte, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății Răzvan Vulcănescu a afirmat că în prezent din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate se decontează la nivelul medicului de familie examenul de bilanț pentru copii la examinarea din maternitate la o lună, la două, la patru, la șase, la 12, la 15, la 18, la 24 și 36 de luni, iar la nivelul medicilor de specialitate din specialitățile clinice se decontează consultație de specialitate în psihiatria pediatrică, serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog și logoped numai la recomandarea medicului specialist, investiții paraclinice și explorări funcționale de înaltă performanță, medicație antidepresivă, antipsihotică și sedativă.

„În anul 2014 dorim ca prin Programul național de sănătate mintală sub programul de profilaxie în patologia psihiatrică și psihosocială să urmărim în principal aspecte legate de activități de terapie comportamentală pentru copiii care sunt diagnosticați cu tulburări din spectrul autist în serviciile de sănătate mintală și avem în vedere instruirea a peste 100 de specialiști pentru realizarea de intervenții comportamentale pentru copii diagnosticați cu TSA”, a precizat Vulcănescu.

FEDRA, în parteneriat cu Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a Camerei Deputaților organizează în perioada 14-16 aprilie la Palatul Parlamentului Conferința națională cu tema „Împreună suntem o voce!”.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel