Din cuprinsul articolului
Sănătatea mintală a copiilor și adolescenților din România este într-o stare alarmantă, cifrele sunt îngrijorătoare și necesită o intervenție imediată din partea autorităților, sistemului de învățământ și a societății în ansamblul său.
Datele procesate de Salvați Copiii România arată că unu din patru copii cu vârste între 7 și 17 ani, care au ajuns în atenția psihologilor organizației în perioada ianuarie – octombrie 2025, a prezentat o formă de tulburare emoțională (anxietate sau depresie) cauzată de expunerea îndelungată la rețelele de socializare, conform datelor din ultimii trei ani; unu din patru copii s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de suport psiho-emoțional și peste 60% dintre preadolescenții și adolescenții care au solicitat consiliere au prezentat probleme severe de sănătate mintală, ajungând în unele cazuri până la tentative de suicid.
Date statistice îngrijorătoare

Potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății la 1 septembrie 2025, la nivel global, depresia, anxietatea și tulburările comportamentale sunt cel mai frecvent întâlnite la categoria de vârstă 10 – 19 ani, în timp ce suicidul reprezintă a treia cauză de deces pentru categoria de vârstă 15-29 ani.
Tot la nivel global, se estimează că 14,3% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 10-19 ani experimentează o problemă de sănătate mintală.
Această situație este un indicator clar al unei crize de sănătate emoțională care afectează generația viitoare a României.
Datele Salvați Copiii arată o situație și mai alarmantă:
- 1 din 4 copii cu vârste între 7 și 17 ani, care au ajuns în atenția pshilogilor organizației în perioada ianuarie – octombrie 2025, a prezentat o formă de tulburare emoțională (anxietate sau depresie) cauzată de expunerea îndelungată la rețelele de socializare, conform datelor din ultimii trei ani;
- 1 din 4 copii care au apelat la serviciile de consiliere psihologică ale Salvați Copiii s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de suport psiho-emoțional;
- Peste 60% dintre preadolescenții și adolescenții care au solicitat consiliere au prezentat probleme severe de sănătate mintală, ajungând în unele cazuri până la tentative de suicid.
În România, datele existente arată că aproximativ 1 din 5 copii prezintă semne de sănătate mintală precară, iar în orice moment pot îndeplini criteriile pentru o boală mintală. Aproximativ jumătate dintre tulburările mintale debutează în copilărie și adolescență. Estimările indică faptul că circa 15% dintre copii și adolescenți prezintă deficiențe de sănătate mintală, majoritatea tulburărilor debutând în jurul vârstei de 14 ani, multe rămânând nedepistate și netratate. În România, aproximativ 22.000 de copii și adolescenți trăiesc cu un diagnostic de boală mintală.
„Sănătatea mintală a copiilor nu este un subiect tabu și nu poate fi ignorată. Fiecare copil care suferă în tăcere reprezintă o oportunitate pierdută pentru societate și un viitor compromis pentru România. Este responsabilitatea noastră colectivă să acționăm acum, înainte ca această criză să devină ireversibilă. Copiii noștri merită să crească într-o societate care le protejează nu doar sănătatea fizică, ci și bunăstarea emoțională”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Impactul negativ al timpului petrecut pe rețelele sociale
Studiul HBSC 2021/2022 (OMS Europa), realizat în 44 de țări și regiuni din Europa, Asia Centrală și Canada, pe eșantioane de copii cu vârste de 11, 13 și 15 ani, arată că prevalența utilizării problematice a rețelelor sociale (Social Media Use – SMU) a crescut de la 7% în 2018 la 11% în 2022, cu diferențe de gen: 13% fete și 9% băieți. România înregistrează cea mai mare prevalență din Europa, cu 22% adolescenți afectați, urmată de Malta (18%) și Bulgaria (17%), în timp ce cele mai scăzute valori se regăsesc în Țările de Jos (5%).