Sari la conținut

Petre Roman, adevărul despre idila cu Zoe. Ce reacție a avut Elena Ceaușescu când a aflat

Petre Roman a vorbit la un moment dat despre relația cu Zoe Ceaușescu. Cei doi s-au cunoscut în 1972, în Franța, în timpul studiilor.

Petre Roman a vorbit despre relația cu Zoe. Cum a reacționat Elena Ceaușescu când a aflat! Invitat în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, fostul soț al Mioarei Roman a oferit dezvăluiri nebănuite din trecutul său.

„Dacă eu sunt ceea ce sunt, trebuie să mă manifest, să vreau să exist așa cum sunt eu, și nu cum vor alții. Eu, de fapt, am făcut un lucru firesc.

Când o căsătorie nu a mai fost posibilă, așa cum au recunoscut ambele părți, și am cunoscut o femeie de care m-am îndrăgostit, m-am căsătorit cu ea, am făcut un copil. (…) Asta e normalitatea!”, a spus despre separarea de Mioara.

Fostul premier a vorbit și despre relația cu fiica Ceaușeștilor. Zoe și Petre Roman s-au cunoscut în anul 1972, în Toulouse, Franța, în timpul studiilor.

Fostul prim-ministru al României a vorbit despre momentul în care a cunoscut-o pe Zoe, în 1972. Momentul romantic, cu parfum de idilă, a fost rapid stopat de către Elena Ceaușescu, care s-a opus vehement.

Petre Roman a vorbit despre relația cu Zoe. Cum a reacționat Elena Ceaușescu când a aflat!

„Am cunoscut-o pe Zoe în 1972. A fost un moment foarte frumos, cu parfum de idilă. Când eu am cunoscut-o, eram de un an și jumătate la Toulouse, cu o bursă de care au beneficiat și alți două sute de români. Zoe era o fată foarte bine educată, o fată frumoasă. Nu-ți dădea impresia că e fata cui este”, a povestit Petre Roman, în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, difuzată de KanalD.

„Da, am curtat-o, dar lucrurile s-au stopat, fiindcă s-a declarat împotriva acestei legături mama ei, Elena Ceaușescu, nu știu de ce. Slavă Domnului că s-a opus!”, a mai spus zâmbind.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel