Sari la conținut

Piedone, după sentinţă definitivă în dosarul Colectiv: „Este crucea pe care Dumnezeu mi-a dat să o port”

Sentinţă definitivă în dosarul „Colectiv”. Procesul în dosarul „Colectiv” este la final, la șapte ani de la tragedie. Procurorii s-au pronunțat în procesul în care primarul  Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, funcționari din primărie, patronii clubului și pentru ceilalți inculpați judecați pentru moartea a peste 60 de persoane.

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis, definitiv, condamnarea patronilor clubului Colectiv,  şi a primarului Cristian Popescu Piedone.

Primarul sectorului 5 s-a predat autorităților în urma deciziei din dosarul Colectiv, deși el a pledat că e nevinovat. Acesta a transmis un mesaj părinților victimelor din Colectiv.

Piedone: „Dacă părinții cred că eu le-am omorât copiii, așa să îi ajute Dumnezeu”

 

„Este crucea pe care Dumnezeu mi-a dat să o port. Am credinţă în continuare în Dumnezeu. Astăzi, prin condamnarea mea, m-aş putea jertfi. Dacă aş putea să înviu cele 64 de victime, nu aş ezita. Sunt alţii care stau ascunşi în spatele paravanelor. Mă duc cu demnitate, onoare şi respect, dacă justiţia a considerat asta.

Trăim pe pământ, nu în ceruri. Mai devreme sau mai târziu, desecretizare şi multe alte lucruri vor ieşi la iveală. Voi continua să lupt în continuare.

Sunt vinovaţi şi nu sunt eu care să spun cine, dar Cristian Popescu Piedone, astăzi, cu patru ani condamnare cu executare, vă spune încă o dată, domnilor: Aş fi lăsat capul în jos. Nu. Îl ţin şi mai sus.

Familia mea îmi dă putere. Ei ştiu şi nu ştiu doar ei. Sunt cei care mi-au spus că nu sunt criminal de serviciu. Avem nevoie de un brand, de ceva să dea breaking news la voi. Piedone, astăzi, este pentru o dezvoltare a României. Să dea Dumnezeu, dar România nu se dezvoltă aşa.

 Piedone pentru părinții victimelor din Colectiv

„Nu vreau să-i jignesc pe părinți. Dacă acei părinți cred că eu le-am omorât copiii, așa să-i ajute Dumnezeu. Legea nu se face plată pe pământ. Se face plată, acolo, în ceruri. Am credinţă în continuare în Dumnezeu.

Mă voi întoarce. Nu voi conteni să lupt. Am postat un mesaj pe Facebook şi nu voi înceta să fiu activ (n.r. pe reţeaua de socializare). Dacă Piedone a tăcut 27 de ani de administraţie locală, Piedone va începe să vorbească”, a declarat edilul.

Deoarece se consideră nevinovat, Piedone îi îndeamnă pe români să plece din țară.

„Mai bine slugă în altă țară, decât în genunchi în ţara ta”, a adăugat primarul Sectorului 5.

(…) Bagajul era făcut. Mă duc să mă predau, nu am nevoie de cătuşe. Nu am fugit din ţară cum s-a zis, spectacole de prost gust (…) Rolul primarului este să ducă la puşcărie când deranjează (…) Eu am crezut în dreptate. Se pare că dreptatea o găseşti în ceruri, nu pe pământ.

Piedone: Închisoarea e pentru oameni, chiar dacă merg nevinovați

(…) Voi pleca singur, nu am nevoie să plec însoțit. Închisoarea e pentru oameni, chiar dacă merg nevinovați. În clipa asta merg spre penitenciarul Rahova”, a mai spus Piedone.

Piedone, după sentinţă definitivă în dosarul Colectiv: „Este crucea pe care Dumnezeu mi-a dat să o port”

Redăm mesajul transmis de Primarul Sectorului 5 a pe contul său de socializare:

„M-au luat… NEVINOVAT

Ca pe un câine m-au chinuit și m-au tăvălit șase ani și jumătate!

Zilnic mi-au picurat amar și boală în trup și în familie!

M-au vânat pe unde m-au prins.

Că i-am deranjat, că le-am stricat pușculițele…

Rămâneți cu bine, oameni buni!

Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați rămas alături în toți anii aceștia grei!

Eu merg acum unde mă azvârle statul meu cel românesc!

Dumneavoastră, cetățenilor din Sectorul 5, vă doresc sănătate și fericire!

Povestea noastră se oprește aici, din păcate.
A fost frumos, atât cât ne-au permis, atât cât ne-au lăsat… !
Am dovedit, împreună, că prin muncă se pot face lucruri bune pentru comunitate!

Am crezut în visuri, am împlinit visuri!
Am dovedit că putem face imposibilul… posibil!

Va iubesc! ❤️

Să ieșiți la vot când vor fi alegeri!

Să vă alegeți un primar drept, care să vă respecte!
Un primar demn și muncitor, care să vă merite!

Cu multă dragoste, Piedone❤️

Am un mesaj pentru familiile tinerilor decedați în clubul Colectiv și pentru cei răniți în acea fatidică noapte:

Piedone merge la pușcărie NEVINOVAT!

Adevărații vinovați pentru tragedia Colectiv sunt liberi!!!”, a scris Cristian Popescu Piedone pe pagina sa de Facebook.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel