Dacă adorați plantele de casă, să știți că trebuie avută mare grijă la selecția pe care o faceți. Unele foarte populare sunt deosebit de periculoase. Într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, cercetătorul Costel Vânătoru atenționează iubitorii de plante! Iată un top 10 al celor mai periculoase.
Leandrul este un arbust din familia apocinaceelor, înalt de până la cinci metri, cu frunze lanceolate, cu flori albe, roșii sau gălbui, frumos mirositoare. Lemnul, scoarța și frunzele se folosesc în medicină. Nu consumați însă frunze sau semințe de leandru! Sunt extrem de toxice, provoacă stări de greață, arsuri intestinale, atacuri cerebrale, comă și chiar moartea!
Crăciunița este o plantă ornamentală care înflorește în preajma Crăciunului, des întâlnită în locuințele românilor. Are flori roz și frunzulițe roșii, foarte toxice însă. Înghițirea frunzelor provoacă stări violente de diaree și erupții cutanate. Strivirea frunzelor între degete poate genera, în cazul în care ducem mâna respectivă la ochi, pierderea temporară a vederii!
Iedera este o plantă cățărătoare, extrem de iubită în Europa, inclusiv în România. Sunt puține case care să nu aibă cel puțin un perete exterior acoperit de această plantă prolifică. Atenție însă! Frunzele ei, mestecate sau înghițite, generează halucinații, stări de leșin, delir. Mai ales în cazul copiilor.
Aloe vera este o plantă cultivată în special pentru proprietățile sale medicinale. Incașii o foloseau la tratarea arsurilor, dar făceau acest lucru cunoscând faptul că doar tulpina și seva dinăuntru nu sunt toxice, membrana care desparte aceste straturi provocând, în schimb, amețeli, dureri de cap, febră, erupții cutanate, colorarea urinei în roșu.
Azaleea este o plantă cu flori și miresme încântătoare, foarte apreciate în întreaga lume. Mulțumiți-vă însă doar cu adulmecarea florilor ei albe, roz sau roșii, pentru că frunzele, înghițite, sunt mortale. Procesul debutează cu groaznice dureri abdominale, înțepături, paralizia mâinilor și a picioarelor, pentru a se sfârși cu coma urmată de deces.
Citiți continuarea pe EVZ.RO
Provocările vor fi la ordinea zilei pentru cele mai multe dintre zodii, în contextul în…
Supa, peștele, roșiile sau laptele de cocos din conserve vă pot salva atunci când vă…
Îndrăgitul actor Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce a susținut un spectacol…
Senatul a adoptat proiectul pentru aprobarea OUG 34/2024 care prevede scutirea de la plata contribuţiilor…
Un bărbat, şofer pe ambulanţă, a suferit un atac cerebral în timp ce se îndrepta…
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a prezentat luni o aplicaţie pentru…