Sari la conținut

Platformă online cu informații din sănătate, lansată de APCR. Cezar Irimia: „Suntem pe ultimul loc în ceea ce înseamnă educaţie sanitară la nivel european și nimeni nu face nimic”

Sursa foto: Alianta Pacientilor Cronici din Romania
Platforma online cu informatii despre sanatate

Platformă online cu informații din sănătate. Cezar Irimia, președinte APCR: „Suntem pe ultimul loc în ceea ce înseamnă educaţie sanitară la nivel european și nimeni nu face nimic”

Miercuri, 13 septembrie, Alianţa Pacienţilor Cronici din România a lansat o platformă online cu informaţii despre sănătate. „www.asistent.aliantapacientilor.ro” îşi propune să contribuie la educarea sanitară a cetăţenilor.

Asistentul virtual, platformă online pe teme medicale

Elaborarea platformei a costat aproximativ 20.000 de euro, sumă obţinută de la diverşi sponsori şi că în fiecare an aceasta va fi îmbunătăţită.

„Lansăm asistentul virtual (…), agregator general de informaţii din sănătate, este o chestiune revoluţionară, bazată pe inteligenţă artificială, este produsul Alianţei Pacienţilor Cronici din România şi acest asistent virtual va funcţiona şi la nivel european, deci este prima platformă de genul acesta dedicată publicului larg (…)

Se ştie că suntem pe ultimul loc în ceea ce înseamnă educaţie sanitară la nivel european. Din păcate, nimeni nu face nimic. Nu vrem să ne substituim statului român, dar încercăm să facem ceva pentru (…) a avea informaţia la îndemână”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România, potrivit Agerpres.

Platforma aduce lămuriri, nu diagnostichează şi nu prescrie tratamente, iar atunci când consideră că e cazul  îi trimite pe cei care au accesat-o către un medic specialist.

Alin Bujan, coordonatorul de proiecte şi programe al Alianţei Pacienţilor Cronici din România, a declarat că sunt înregistrate în această aplicaţie aproximativ 390 de surse de informare medicală verificate, care sunt realizate de medici.

„Aplicaţia răspunde în timp real tuturor întrebărilor şi are un atribut de contextualitate, adică îi adresezi o întrebare şi după aceea vii cu follow-up, dacă nu te-a lămurit primul răspuns şi tot aşa”, a explicat Alin Bujan.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel