Sari la conținut

Pofta de junk food vine mâncând alimente sănătoase

A începe o dietă este o sarcină grea. Cu cât mâncăm mai multe alimente sănătoase, cu atât mai mult ne dorim un hamburger cu brânză sau o bucată de pizza. Un nou studiu publicat la începutul lunii mai de revista ‘Proceedings of the National Academy of Sciences’ a întărit această credință populară descoperind că alimentele care conțin fructoză (fructele și legumele, în special) măresc apetitul pentru alimentele cu un ridicat aport caloric cum ar fi, de exemplu, cele considerate ‘junk food’, relatează cotidianul spaniol ABC.

Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au realizat un studiu pe un eșantion de 24 de persoane cărora le-au cerut să consume o serie de băuturi. Unele dintre acestea conțineau 75 de grame de fructoză, iar celelalte conțineau aceeași cantitate de glucoză. După ce participanții la test au consumat băuturile, experții le-au prezentat o serie de imagini în care apăreau dulciuri, pizza și hamburgeri și le-au cerut să le ordoneze în funcție de pofta de a le consuma în acel moment.

Rezultatele au fost relevante. După ce au băut lichide cu fructoză, subiecții s-au arătat mult mai înclinați spre ‘junk food’ decât după ce au luat glucoză. După cum explică versiunea digitală a ‘Live Science’, oamenii de știință au stabilit că prima substanță influențează foamea și apetitul pentru alimente deosebit de calorice. Toate acestea, din cauza reacției provocate de fiecare dintre formele de zahăr.

Au stabilit că fructoza nu generează senzația de a fi mâncat o cantitate considerabilă de alimente. ‘Spre deosebire de glucoză, fructoza nu stimuelază hormonii ca insulina’, a explicat Dr. Kathleen A. Page, profesor de medicină clinică la University of Southern California (USC). Pentru a ajunge la această concluzie, s-a bazat pe o serie de analize care au arătat că nivelul de insulină din sânge era mult mai mic la persoanele care consumaseră ‘zahărul natural’ din fructe și legume.

Cercetătorii au dovedit, de asemenea, că, atunci când pacienții au consumat băuturi cu fructoză, s-au activat anumite regiuni din creier asociate nevoii unei recompense calorice (ceea ce nu se întâmpla în cazul glucozei).

Concluzia este că, deși ambele substanțe au același număr de calorii, se metabolizează în mod diferit și fiecare produce o senzație anume. Glucoza se utilizează pentru a produce energie pentru corp — incluzând creierul — în timp ce fructoza se metabolizează prin ficat și circulă foarte puțin prin sânge.

În mod curios, ultima parte a acestui experiment a determinat cât de mult doreau subiecții să consume ‘junk food’ după ce luau fructoză. Li s-a dat posibilitatea de a alege între o farfurie cu alimente calorice primită în acel moment și o recompensă în bani primită peste o lună. Răspunsul aproape unanim a fost opțiunea pentru mâncare.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel