Sari la conținut

Polițista bolnavă de cancer s-a stins la doar 33 de ani, lăsând în urmă un băiețel de 1 an și 2 luni. ”Nu este nimic mai de preț ca sănătatea și liniștea sufletească”, scria femeia acum câteva zile

Mădălina Cojocariu, o tânără mămică și polițistă din Constanța s-a stins în prag de sărbători, lăsând în urmă o familie și mulți colegi îngenuncheați de durere.

Soarta Mădălinei a fost cruntă și deși își dorea enorm să câștige lupta cu un cancer nemilos, femeia s-a stins lăsând în urmă un băiețel de doar 1 an și două luni.

În 2018, chiar în ziua în care l-a născut pe fiul ei, David, Mădălina a primit un diagnostic crunt: cancer la colon și metastaze la ficat. Mai bine de un an, tânăra mămică s-a luptat din răsputeri cu boala.

Cunoscuții și toți cei care donaseră pentru ca Mădălina să poată accesa imunoterapia sunt devastați de durere. Cu câteva zile înainte să se stingă, Mădălina transmitea un mesaj cutremurător:

„Vă mulțumesc mult pentru urările și gândurile bune și nu în ultimul rând pentru ajutorul financiar pe care mi-l oferiți ! Bunul Dumnezeu să vă dea înzecit și sănătate infinită ! Nu este nimic mai de preț ca sănătatea și liniștea sufletească! Eu le-am pierdut dar mă rog neîncetat la bunul Dumnezeu pentru a le recăpăta!”.

Conducerea și colectivul I.P.J. Constanța au transmis familiei îndurerate sincere condoleanțe și multă putere pentru a trece peste această tragedie.

„După o lungă suferință, în această seară, colega subinspector de poliție Mădălina Cojocariu a încetat din viață, la doar 33 de ani, lăsând în urma ei regrete și suferință.

Mădălina Cojocariu a activat doar în cadrul I.P.J. Constanța din 2006, la Secția 3 Poliție și la Biroul Juridic. În 2017 a luat concursul de trecere în corpul ofițerilor, iar de atunci a activat în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.

Conducerea și colectivul I.P.J. Constanța transmit familiei îndurerate sincere condoleanțe și multă putere pentru a trece peste această tragedie”, annunţă IPJ Constanța într-un comunicat.

Colegii şi foarte multe persoane au facut donaţii pentru a strânge suma şi a o salva, însă, pentru Mădălina a fost prea târziu.

Singurul tratament pe care Mădălina îl mai putea încerca era imunoterapia, care costa 7.000 de euro pe lună și nu era decontată de Casa de Asigurări de Sănătate.

”Simt că viața mea atârnă de un fir de ață și nu îmi pot imagina că băiețelul meu, David, va crește fără mămica lui”, spunea Mădălina în cadrul unei campanii de strângere de fonduri.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel