luni, aprilie 20, 2026
16.4 C
București

Postul și sănătatea. Părintele Pimen Vlad explică efectele asupra circulației

Postul și sănătatea. Părintele Pimen Vlad: „De ce credeți că au pus Sfinți Părinți posul Paștelui în luna martie/aprilie? Nu este deloc întâmplător! Puteau să ne zică: „Postiți două luni la începutul anului și apoi mâncați de toate!”, a spus acesta.

Beneficiile postului

Postul Pastelui
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Consumul zilnic de mâncăruri grase, carne sau brânză îngreunează stomacul, ficatul și inima, ducând la înfundarea vaselor de sânge și scurtarea vieții.

„De fiecare dată când mănânci mâncăruri grase, se îngreunează, apoi, la scurt timp după ce ai mâncat, te ia somnul, pentru că organismul trage mai greu. Începând de la stomac, ficat, toate lucrează intens. Dacă îi dai zilnic așa de mult, începe să creadă că nu mai poate fără carne. Da, dar cu ce preț? Îți scurtezi singur viața, ți le îngreunezi pe toate. La un moment dat vor începe să apară problemele cu inima, pentru că se vor înfunda vasele de sânge”, spune părintele.

Mâncarea de post, are presupune alimente de origine vegetală subțiază sângele, curăță sistemul circulator și oferă vitalitate.

„Mâncarea de post, absolut toată mâncarea de post, subțiază sângele. Astfel îți cureți și sistemul circulator”, afirmă acesta.

Zarzavaturi, fructe și verdețuri proaspete

Beneficiile urzicilor pentru sănătate
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

„Cum dă puțin spre primăvară, avem urzici multe. În fiecare borș pui câte-o mână de urzici, care au foarte mult fier. Pe lângă că-ți dă un surplus de putere, fierul ajută mult toate țesuturile, le întărește pentru a fi rezistente și subțiază sângele, adică exact lucrurile de care are nevoie organismul. Toate acestea, dacă privim din perspectivă trupească, se află într-o rânduială”, a zis părintele Pimen Vlad, potrivit editurii Bookzone, citată de dcnews.ro.

Maria Mocanu
Maria Mocanu
Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Absolventă de Psihologie. Am inceput sa lucrez în presă în 2011, la EvzMonden, InfoActual, AnimalZoo, EVZ și Doctorul Zilei. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate medicale și informații referitoare la evenimentele curente.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Cancerul de plămâni la nefumători, legat de consumul acestor fructe și legume

Un nou studiu prezentat la conferința anuală a American Association...

Ce se întâmplă dacă bei bere în fiecare zi

Pentru mulți oameni, o bere la finalul zilei pare...

Vitamina D, tot mai folosită, vine cu un risc despre care se vorbește prea puțin

Vitamina D este printre cele mai populare suplimente, mai...

Cât de sigură este apa minerală. Suspiciune legată de riscul de cancer de colon

Apa minerală carbogazoasă la doză a început să fie...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

3 zodii scapă de ghinion chiar din 20 aprilie. Începe o nouă etapă!

Trei zodii scapă de provocările care le-au marcat ultimele...

HOROSCOP. TOP 3 zodii care vor înflori precum trandafirii de mai

Astrologii spun că începutul lunii mai aduce, în general,...

Toţi credincioşii folosesc cuvântul „Amin” din ebraică fără să ştie motivul

Cuvântul „Amin” încheie dialogul dintre om și divinitate. Deși...

Vor veni momente frumoase: Cele trei semne care vor atrage norocul de partea lor

Până pe 19aprilie, influența  Berbecului aduce mobilitate intensă și...

Previziunea care dă fiori lumii. Ce ar fi spus Baba Vanga despre 2026 și un posibil război global

Baba Vanga, cunoscută drept „Nostradamus din Balcani”, continuă să...

HOROSCOP. Aceste ZODII vor intra sub protecție divină până la finalul lunii aprilie

Astrologii aduc vești bune pentru patru nativi ai horoscopului...

Citește și