Sari la conținut

Povestea femeii care a fost diagnosticată cu cancer terminal în timp ce năștea. A avut dureri abdominale 12 luni, însă medicii le-au pus pe seama „anxietății”

O femeie din Marea Britanie în vârstă de 37 de ani, Lois Walker, a făcut titlurile de ziare după ce a fost diagnosticată cu cancer avansat în timpul nașterii prin cezariană a fiului ei.

În plus, proaspăta mămică, suferea de un an de dureri abdominale, pe care, însă, medicii le-au pus pe seama „anxietății”.

Așa o explică însăși Walker presei britanice BBC, într-un interviu în care susține și că a depus plângeri către cele două centre medicale care au tratat-o ​​pentru durerea ei dar care totuși nu i-au efectuat analizele necesare pentru a-i identifica cancerul.

„Ca un sac de nisip care a fost vărsat”

Mai exact, Walker a vizitat în mod repetat clinicile Dove Valley Practice din Worsbrough și Spitalul Barnsley (South Yorkshire). „Nu știu ce altceva aș fi putut face. Parcă nimeni n-ar fi vrut să asculte”, spune ea, „Le-am spus că simt că o să mor. Am vrut să fiu luată în serios; era ceva cu adevărat grav, am putut simți asta.”

Sursa foto: 123rf.com.

În schimb, medicii au sugerat cauze posibile pentru aceste dureri relativ minore, cum ar fi sindromul de colon iritabil sau „ipocondria”.

Cu toate acestea, când a mers la spital pentru a-și aduce pe lume fiul, Ray, prin operație cezariană, medicii au găsit tumorile, localizate în ovare, în interiorul abdomenului și a ganglionilor limfatici.

„Abdomenul meu era atât de bolnav încât aveam tumori peste tot”, spune Walker. „Ca un sac de nisip care fusese rupt și totul s-a vărsat”.

„Nu am vrut să mă atașez de fiul meu”

Vestea a fost deosebit de șocantă pentru femeie având în vedere că a și născut. Diagnosticul dur a făcut-o să îi fie teamă să se atașeze de copilul său.

„Este foarte, foarte greu”, spune Walker. „Nu am vrut să mă atașez de el… dar el este ca o rază de lumină. Copiii mei sunt scopul meu. Acum vreau să mă concentrez să am amintiri; dacă dragostea m-ar putea salva, nu aș muri niciodată.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel