Sari la conținut

Premieră românească, noi șanse la VIAȚĂ pentru pacienți! Tratamentul intervenţional al anevrismelor de mari vase

Un nou tip de intervenție minim invazivă dă o șansă la viață pacienților cu boală anevrismală severă și care au trecut deja prin mai multe intervenții. Ea a fost realizată, recent, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București

Dana Lascu

La jumătatea lunii, în Laboratorul de Angiografie şi Cateterism cardiac al Departamentului de Cardiologie Intervenţională de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, au avut loc două intervenţii minim invazive moderne.

Dintre acestea, una este în premieră pentru sistemul public de sănătate românesc. Procedura a constat în implantarea, sub rahianestezie, a unei endoproteze complexe, de ultimă generaţie, a cărei particularitate constă în alăturarea conceptului de gel care asigură sigilarea sacului anevrismal fixând astfel proteza, de cel de flexibilitate crescută a materialului care permite abordarea unei anatomi ostile pentru opţiunea tratamentului intervenţional uzual.

Un pacient pentru fără alte soluții

Pacientul, un bărbat în vârstă de 71 ani, fusese supus anul trecut unei intervenţii de revascularizaţie miocardică prin cvadruplu bypass aortocoronarian, iar în urmă cu o lună, a fost operat pentru probleme urologice. Când a ajuns la Secţia de Chirurgie Cardio-vasculară specialiştii militari suspectau că are un diagnostic de boală anevrismală severă.

Ei au descoperit că avea un anevrism de 7 cm aortă abdominală infrarenală, anevrism de artere iliace comune bilateral. În plus, în urma investigaţiilor clinice s-a evidenţiat că ambele artere iliace comune şi externe prezentau kinking

semnificativ (dilatare anormală a vasului de sânge care formează o buclă, tortuozitate) în plan dublu, transversal şi sagital.

Intervenţia, tehnic una deosebit de complexă, a avut ca abordare intervenţională o dublă incizie practicată în zona femurală, bilateral, cu incizii de aprox 5 cm. Procedura s-a desfăşurat fără probleme deosebite care să pună în pericol viaţa pacientului, acesta fiind transferat pe secţie, a doua zi după tratamentul intervenţional şi, ulterior, externat (după cinci zile de la operație).

Ambele intervenţii au fost realizate de o echipă Coordonată de lt. col. medic dr. Liviu Stan, medic primar Chirurgie cardiovasculară, formată din: dr. Sebastian Botezatu, medic primar Radiologie; dr. Cosmin Buzilă, medic specialist Chirurgie vasculară; dr. Vasile Murgu, medic primar Anestezie Terapie Intensiva; maior medic dr. Vlad Zahiu, medic specialist ATI; dr. Ioana Constantinescu, medic rezident ATI şi maior medic dr. Dorin Cîrpaciu, medic primar Cardiologie.

Implantare de valvă aortică transcateter

A doua procedură intervenţională a constat într-o implantare de valvă aortică transcateter – TAVI la o pacientă în vârstă de 74 ani, cu un istoric de: Revascularizare miocardică realizată în urmă cu 7 ani; AVC ischemic; Endarterectomie carotidiană şi implantare de stent carotidian; Disfuncţie sistolică severă de ventricul stâng; Calcificări şi kinking sever de vase iliace bilateral şi importante calcificari aortice – „aorta de portelan”.

La două ore postoperator, pacienta a fost detubată, iar în a șaptea zi de la intervenție, externată fără probleme.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel