luni, martie 30, 2026
9.2 C
București

PREMIERĂ. Terapie hiperbară, GRATUIT, la un mare spital public din România / LISTA bolilor ce pot fi tratate

Terapia hiperbară va putea fi folosită prima dintr-un spital public din România. Consiliul Județean Cluj a finalizat un proiect european de cinci milioane de euro prin care, printre altele, a dotat Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca cu o cameră hiperbară.

„Prin intermediul proiectului au fost achiziționate 37 de echipamente, printre care se numără camera hiperbară, cu tehnologie de înaltă performanță, singura de acest fel din dotarea unui spital public din România, dar și aparaturile robotizate destinate recuperării medicale, precum sistemul robotizat pentru mers, sistemul robotic pentru reeducarea mâinii, cotului și umărului, sistemul robotizat pentru susținerea pacienților în mers și redobândirea echilibrului, sistemul pentru realitate virtuală și tele-recuperarea deficiențelor neuromotorii și musculoscheletale și sistemul robotizat mobil pentru recuperarea mersului”, se arată într-un comunicat.

Foto: freepik

De asemenea, dintre dotările de care beneficiază instituția spitalicească mai pot fi amintite sistemul de examinare ultrasonografică doppler cervico-cerebrală, ecograful 4D, aparatul pentru terapie cu microoscilații profunde, aparatul pentru tratamentul disfagiei, ecograful dedicat evaluării complexe a afecțiunii sistemelor reumatologice și aparatul pentru terapie Shockwave focalizat.

Citeste si…

Valoarea totală a proiectului finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență a fost de 26,5 milioane de lei, cu TVA inclus, din care 13.189.116 lei valoarea eligibilă din PNRR, 2.505.932,04 lei valoarea TVA eligibil aferent PNRR, iar 10.810.653,77 lei, cu TVA inclus, valoare contribuție proprie, relevă sursa citată de Agerpres.

Ce este terapia hiperbară și când este recomandată?

Terapia hiperbară implică plasarea pacientului într-o cameră presurizată, numită cameră hiperbară. Aceasta permite creșterea presiunii atmosferice în interior, astfel încât pacientul să respire oxigen pur la concentrații ridicate (de 2 – 2,5 ori mai mari decât presiunea atmosferică normală).

Citeste si…

Astfel, în camera hiperbarică pacienții respiră oxigen pur la presiuni mai mari decât cele atmosferice normale. Oxigenoterapia hiperbarică (HBOT), ajută la vindecarea rănilor, tratarea intoxicațiilor cu monoxid de carbon, infecțiilor severe și bolilor de decompresie. Acest tip de tratament este, în general, sigur și eficient atunci când este administrat sub supravegherea unui medic specializat.

Afecțiuni care beneficiază de terapia hiperbară

Comisia Europeană de Medicină Hiperbarică recunoaște, în prezent, terapia cu oxigen hiperbar pentru 31 de afecțiuni medicale și, în plus, există multe alte afecțiuni pentru care cercetarea a demonstrat eficacitatea HBOT:

 

Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Iei statine pentru colesterol? Efectele secundare pe care mulți le ignoră până devin o problemă

Statinele sunt medicamente esențiale în tratamentul colesterolului crescut. Ele...

Îți cad genele mai mult decât de obicei? Semnul ascuns care poate indica boli grave

Pierderile ocazionale de gene sunt normale. Specialiștii arată că...

Ce se întâmplă în corpul tău când mănânci alimente care susțin sănătatea celulară. Lista alimentelor ideale

Organismul produce zilnic radicali liberi în timpul metabolismului. Acești...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și